Întâlnire online între liceeni și elevi de clasa a IV-a: O lecție specială, în care cei mici și cei mari au călătorit împreună în lumea lui Caragiale

0
Elevii învățătoarei Coziana Zaharia și ai profesoarei Tatiana Cauni, pe scena lui Caragiale. Foto: facebook.com/ Tatiana Cauni

Două ore au petrecut împreună copiii de clasa a IV-a și elevii de liceu în lecția colaborativă dedicată lui Caragiale, organizată de învățătoarea Coziana Zaharia și profesoara Tatiana Cauni. Întâlnirea de pe Zoom dintre cei mici și cei mari a fost una despre teatru – elevii au fost actori, elevii clasei a IV-a au prezentat o paradă a personajelor, liceenii au jucat ”Five o’clock” – dar și una despre colaborare, cunoaștere și prietenie. Coziana Zaharia și Tatiana Cauni povestesc că experiența unei astfel de ore i-a captivat atât de mult pe copii încât aceștia au continuat discuțiile și după încheierea lecției. Cei mici au fost cuceriți de talentul și deschiderea celor mari, liceenii s-au arătat încântați de entuziasmul și dezinvoltura colegilor lor din clasa primară, spun cele două profesoare Merito.

Elevii din clasa învățătoarei Coziana Zaharia, de la Școala Gimnazială ”Ionel Teodoreanu” din București (Step By Step) și cei din clasa a IX-a ai profesoarei Tatiana Cauni, de la Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” din Baia Mare, s-au întâlnit, joi, într-o lecție online, ”Pe scena lui Caragiale”, care i-a purtat într-o călătorie virtuală în opera dramaturgului.

Cei 53 de elevi, printre care s-au numărat și membrii trupei de teatru ”Masca”, coordonate de Tatiana Cauni, au petrecut două ore împreună în întâlnirea desfășurată pe Zoom. Liceenii au fost spectatori la o paradă a personajelor lui Caragiale, oferită de cei mici, în timp ce elevii de clasa a IV-a au urmărit din fața ecranelor piesa ”Five o’clock”, interpretată de cei mari.

Cele două profesoare spun că pasiunea pentru teatru și dorința de a colabora și de a învăța unii de la alții i-au adus în aceeași clasă virtuală pe cei de clasa a IV-a și pe liceeni.

Învățătoarea Coziana Zaharia povestește însă că nu este prima dată când elevii săi au parte de o asemenea experiență: ”Lecția colaborativă este un dar al online-ului, pe care noi, atât eu, cât și Tatiana, l-am primit și l-am răspândit. Pe noi ne leagă o prietenie: învățătoarea din București și profa de română din Baia Mare. Cu copiii din trupa de teatru a Tatianei m-am întâlnit în atelierele de dezvoltare personală și tehnici teatrale, desfășurate în cadrul forumurilor la care am fost invitată ca și facilitator. Ne-am împrietenit și am continuat colaborările și în online. Apoi, suntem cu toții iubitori de teatru – arta dramatică, exercițiile de tehnică teatrală fac parte din rutina clasei mele. Copiii sunt câștigătorii premiului I și de popularitate din cadrul Festivalului Ferdinand I, București. Provocarea pandemică nu ne-a ținut în loc elanul artistic, în iunie fiind câștigători ai Festivalului de Teatru și Poezie <Ianus 2020>.

Micii actori, pe scena lui Caragiale

Copiii clasei mele au prins gustul lecțiilor colaborative desfășurate în această perioadă a școlii de acasă. În septembrie, am lansat provocarea unei alte clase de a IV-a de la Liceul Bilingv <Ita Wegman> din București. Întâlnirile au fost săptămânale, ziua de vineri devenind, fără să ne dăm seama, ziua noilor prietenii și a noilor experiențe de învățare colaborativă. Au urmat lecții cu patru clase de a IV-a, iar săptămâna trecută cu șase clase și șase profesori din țară și din Republica Moldova”, spune Coziana Zaharia.

Învățătoarea descrie întâlnirea dintre copiii de 9-10 ani și adolescenții din Baia Mare drept una ”dintre inocență și maturizare, dintre protecție și entuziasm exuberant, dintre înțelepciune și apreciere necontenită”.

Cei mici și cei mari, în timpul lecției dedicate lui Caragiale

”Am țintit zona academică, cu prezentări, dezbateri, structurări de informații despre viața și opera lui Caragiale, noi, profele, prezentând, în aplicații dinamice, portretul biografic și literar al marelui dramaturg. Știam amândouă că avem două clase în care s-a lucrat mult cu instrumente digitale atractive și eficiente. Am gândit un schimb de <produse>, ceea ce s-a și întâmplat. Liceenii au preluat miro.com, iar cei mici s-au abilitat mai bine pe Nearpod”, povestește învățătoarea despre modul cum s-a derulat lecția dedicată lui Caragiale.

Profesoara de română Tatiana Cauni spune că întâlnirea dintre elevii de clasa a IV-a și liceeni a fost nu doar despre teatru și Caragiale, a fost și despre colaborare, prietenie, comunicare, respect și învățare.

<Ai mei> – cei mari – au fost pur și simplu fermecați de inocența, dezinvoltura, inteligența, abilitățile digitale ale celor mici. <Ai Cozianei> – cei mici – au fost încântați pentru că au colaborat atât de frumos, că au socializat/vorbit de la egal la egal, (au schimbat și numere de telefon ) cu cei mari. S-au simțit protejați, apreciați de adolescenții mei pentru că așa i-am învățat, aroganța nu-și are locul atunci când ne gândim la învățare”, sunt impresiile Tatianei Cauni, după întâlnirea de pe scena virtuală a lui Caragiale.

Elevii de liceu, în ”Five o’clock” – Trupa ”Masca”

La rândul său, Coziana Zaharia a surprins entuziasmul manifestat de cei mici în fața celor mari, precum și implicarea liceenilor într-o activitate alături de copii dintr-o clasă de învățământ primar.

”Cei mici apreciau în chat evoluția artistică a copiilor mari, scriind mesaje care curgeau neîncetat: <Superb! Sunteți extraordinari ! Ce talentați sunteți!> Cei mari au fost copleșiți de implicarea și entuziasmul micuților, în camerele de lucru din Zoom. În sesiune, cele 5 echipe mixte de lucru și-au prezentat miniproiectele. Am văzut liceeni care partajau și copii de 10 ani care dirijau prezentarea simultan, citind informațiile și invitând și coechipierii mari să ia parte la prezentare. Eu am fost copleșită de forța și frumusețea relației umane diverse, am râs cu poftă la prezentările lor artistice, am lăcrimat la feedback-ul întâlnirii și am rămas cu gândul la această întâlnire”, mărturisește Coziana Zaharia.

Învăţătoarea Coziana Zaharia, profesoara Tatiana Cauni şi Nicoleta Ciutacu, profesoară de limba spaniolă în India, împreună de ziua lui Caragiale. Sursa foto: facebook.com/Tatiana Cauni

Citește și: 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.