Luminița Barcari, despre declarațiile pentru școala online: Nu am dat un termen pentru semnarea acestora. Copilul minor nu trebuie să semneze

0
Foto: pixabay.com

Luminiţa Barcari, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, a precizat, luni, că declaraţiile pentru cursurile online pe care ar trebui să le semneze elevii, părinții și profesorii „ajută atât cadrele didactice, cât şi elevii să utilizeze cu încredere tehnologia în activităţile de predare-învăţare-evaluare în sistem online fără temeri privind dreptul la imagine sau confidenţialitate a informaţiilor vehiculate”.

„Acest demers este menit să responsabilizeze pe cei implicaţi în activitatea didactică şi să accentueze, respectiv potenţeze importanţa prevederilor legale menţionate în acea declaraţie, să ajute atât cadrele didactice, cât şi elevii să utilizeze cu încredere tehnologia în activităţile de predare-învăţare-evaluare în sistem online fără temeri privind dreptul al imagine sau confidenţialitatea informaţiilor vehiculate. Copilul minor nu trebuie să semneze acea declaraţie. Pe declaraţie era părintele sau elevul, în cazul în care este major”, a spus Luminița Barcari, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Secretarul de stat a precizat că nu a fost dat un termen pentru completarea declaraţiilor.

„Nu am dat un termen pentru semnarea acelor declaraţii pentru că nu ştim în ce scenariu se află şcoala respectivă şi nu ne putem da seama câte de repede ar putea să se organizeze directorul unităţii de învăţământ. În următoarea perioadă, în funcţie de organizarea fiecărei unităţi de învăţământ, aceste declaraţii recomandăm să fie semnate şi asumate”, a mai afirmat secretarul de stat.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.