Zile libere plătite pentru părinţii copiilor din unităţile de învăţământ care funcţionează în scenariul galben sau roşu – decizie Guvern

1

Ordonanţa de urgenţă care prevede acordarea de zile libere plătite pentru părinţii copiilor din unităţi de învăţământ sau de educaţie antepreşcolară şi preşcolară care funcţionează în scenariile galben şi roşu a fost aprobată de Guvern, relatează news.ro.

Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, Ordonanţa de Urgenţă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinţi în vederea supravegherii copiilor, în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor în unităţile de învăţământ şi în unităţile de educaţie timpurie antepreşcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 şi pentru completarea art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a scris, pe Facebook că a adus în atenţia Guvernului propunerea de completare a OUG 147/2020 (privind acordarea de zile libere plătite în contextul unor focare Covid) cu situaţiile în care unităţile de învăţământ, cele de educaţie antepreşcolară şi preşcolară îşi desfăşoară activitatea în scenariul galben (hibrid) sau roşu (online).

„Un părinte va putea să solicite angajatorului zile libere plătite pentru a supraveghea copilul care învaţă acasă, în sistem online, numai dacă specificul muncii acestuia nu permite munca la domiciliu/telemunca”, a arătat Alexandru.

Miercuri, ministrul Muncii anunţa că părinţii copiilor care învaţă în unităţi care funcţionează în scenariile 2 şi 3 vor putea beneficia de indeminizaţie de 75 % din salariu, completările legislative urmând a intra în şedinţa de Guvern.

”Ştiu exact, în zona de competenţă a Ministerului Muncii, ce trebuie făcut pentru părinţii copiilor cu vârsta de până la 12 ani înscrişi în unităţile de învăţământ sau de educaţie timpurie antepreşcolară, intrate în scenariile 2 şi 3. Imediat după ce comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă au decis trecerea şcolilor din anumite localităţi, inclusiv din Bucureşti, în scenariul 2 (prezenţa la cursuri alternativ cu învăţământ în sistem online) sau în scenariul 3 (toate cursurile în sistem online) am iniţiat completări la cadrul legal existent pentru a putea acorda, şi în aceste cazuri, zile libere plătite (cu 75% din salariul brut dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut) pentru un părinte. Deja reglementasem şi gestionăm situaţia părinţilor din şcolile în care se descoperă un focar covid, certificat de o anchetă epidemiologică”, a anunţat, miercuri, Violeta Alexandru.

Aceasta anunţă că ceea ce se aplică deja va fi completat.

”Acum completăm ceea ce deja avem în aplicare în urma evoluţiei situaţiei din ţară respectiv din şcoli. Adăugăm şi scenariile 2 şi 3. Aceleaşi reguli de acordare pe care le-am avut în legea 19/2020 cu care am plecat la drum, de la începutul stării de urgenţă. Toate avizele ministerelor, al CES şi al Consiliului Legislativ sunt luate. Am rămas în permanenţă la dispoziţia angajatorilor şi a angajaţilor care au avut diferite propuneri. Zeci de sugestii. Am trecut prin toate. Intru cu acest act normativ în şedinţa de Guvern”, a mai anunţat Violeta Alexandru.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.