Profesorii Merito 2020: 12 povești în care elevii scriu cărți împreună cu profesorul lor sau sunt pregătiți voluntar pentru admiterea la Medicină

0
Foto: Doria Drăguşin

12 profesori excepționali au fost premiați, zilele trecute, la gala MERITO pentru performanțe deosebite în educație, comunitatea MERITO ajungând la un total de 55 de dascăli care lucrează împreună la transformarea meseriei de profesor în România, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

A V-a generație de profesori MERITO a fost sărbătorită, pe 4 septembrie 2020, într-o gală care, pentru al treilea an la rând, s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

”Comunitatea profesorilor valoroşi ai Românei, recunoscuți anual de Romanian Business Leaders (RBL), a crescut cu 12 noi membri.

Cei 12 profesori care se alătură din acest an comunității MERITO sunt oameni care îşi lasă amprenta pozitiv asupra unor generaţii întregi şi fac cinste meseriei de profesor, precum: Graţiela Petcu, directoarea unei școli gimnaziale dintr-un sat buzoian, care a dus şcoala între primele din judeţ ca rezultate şi a transformat-o într-o “fabrică de viitor”; ca educatoarea Vasilica Găzdac, în a cărei sală de grădiniță din Salva, jud. Bistriţa-Năsăud, copiii rămân conectaţi la tradiţii şi prind drag de şcoală; ca Doina Gosav din Vaslui, care a integrat tehnologia în orele de chimie și pregăteşte voluntar elevi din mediul rural pentru admiterea la medicină, cu rezultate excelente sau ca Elena Jebelean din Timișoara, care predă Limba şi Literatura Română viitorilor pedagogi, prin „metoda exploziei stelare, tehnica acvariului sau mozaicuri”, printre multe altele.

Sunt oameni ca Vladimir Bogosavlievici, din Cluj-Napoca, care a scos orele de Istorie din clasă, prin tururi stradale şi care scrie cărţi împreună cu elevii lui; ca Mirela Spiţă, învăţătoarea din Bacău care consolidează „templul educaţiei” pentru elevii ei şi îi învaţă să îşi gestioneze emoţiile; ca Cristina Dudan, profesoară în Făgăraş, care construieşte o şansă pentru fiecare elev al ei şi a schimbat tiparele predării Biologiei sau ca Mihai Bădiţă, profesor de educaţie muzicală la Sibiu, care formează elevi pasionaţi de clarinet pentru performanţă.

Sunt oameni ca Rodica Gavriş-Pascu, învățătoarea din Cluj-Napoca, care a inventat metoda DINO ca să gestioneze conflictele şi să îi înveţe mai departe pe elevi, astfel încât să vină “La şcoală cu plăcere”; precum Cătălin Ciupală, profesorul de matematică care a pornit primul laborator VR din România, la Braşov, unde elevii săi au creat peste 100 de clipuri video online despre probleme de matematică și științe; ca Anca Tăut, învăţătoarea din Zalău, care dezvoltă în copii valorile necesare să producă o schimbare în țară şi îi învaţă pe părinţi cum să le fie alături copiilor în utilizarea tehnologiei sau precum Aida Frujină, învățătoarea din București, care uneşte şi ghidează peste timp fiecare generaţie printr-o tematică unică şi care construieşte procesul de învăţare precum o joacă, încât elevii să îl îndrăgească”, se arată în comunicatul de presă.

În deschiderea Galei MERITO 2020, consilierul prezidenţial Ligia Deca a spus că MERITO este, probabil, ”platforma cea mai cunoscută şi apreciată de recunoaştere a meritelor profesorilor excepţionali din toată ţara.”

”Gala MERITO este şi o sursă ce ne umple paharul cu motivaţie de a merge mai departe pentru încă un an şcolar,  cât şi o îmbinare fără precedent între mediul privat, mediul asociativ şi şcoală. Capacitatea de a crede în mai bine şi de a face tot ce îi stă în puteri pentru acel mai bine în care speră este ceea ce diferenţiază profesorul MERITO, iar elementele definitorii ale acestuia sunt empatia şi acea dorinţă de a nu lăsa niciun copil în urmă”, a spus Ligia Deca,

”Din 2016, Proiectul MERITO recunoaşte public și material meritele profesorilor valoroși ai României, prin Gala anuală. Comunitatea profesorilor laureaţi a crescut la 55 de dascăli, care împreună cu antreprenorii și managerii din RBL lucrează ca să multiplice în sistemul de educație bune practici de predare, prin intervenţii de învăţare colaborativă, o voce a profesorilor și printr-o platformă online. Misiunea proiectului MERITO este de a transforma meseria de profesor în România, în sensul de a o profesionaliza, a o face din nou dezirabilă pentru tineri şi apreciată în societate”, transmit organizatorii.

Cei 12 profesori MERITO 2020 și poveștile lor:

  • Aida Frujină, învăţătoare, Școala Gimnazială nr. 195, București – profesor MERITO 2020
  • Anca Tăut, învăţătoare, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Zalău – profesor MERITO 2020
  • Cătălin Ciupală, profesor de Matematică, Colegiul Național „Andrei Șaguna”, Brașov – profesor MERITO 2020
  • Rodica Gavriș-Pascu, învăţătoare, Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu”, Cluj-Napoca – profesor MERITO 2020
  • Mihai Bădiță, profesor de Educație Muzicală, Liceul de Artă, Sibiu – profesor MERITO 2020
  • Cristina Dudan, profesoară de Biologie, Colegiul Național „Radu Negru”, Făgăraș – profesor MERITO 2020
  • Mirela Spiță, învăţătoare, Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, Bacău – profesor MERITO 2020
  • Vladimir-Alexandru Bogosavlievici, profesor de Istorie, Colegiul Național „George Barițiu”, Cluj-Napoca – profesor MERITO 2020
  • Elena-Ligia Jebelean, profesoară de Limba şi Literatura Română, Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”, Timișoara – profesor MERITO 2020
  • Doina Elena Gosav, profesoară de Chimie, Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu”, Vaslui – profesor MERITO 2020
  • Laura Grațiela Petcu, director și profesoară de Geografie, Școala Gimnazială „Nicolae Ioan Jilinschi”, com. Vernești, jud. Buzău – Directorul MERITO 2020
  • Vasilica-Augusta Găzdac, educatoare, Școala Gimnazială „Tiberiu Morariu”, com. Salva, jud. Bistriţa-Năsăud – Educatorul MERITO 2020

Citește și: Gala MERITO 2020. 12 profesori au fost premiați, într-un eveniment aflat la a cincea ediție VIDEO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.