Calendarul sesiunilor speciale de Evaluare Națională și Bacalaureat 2020 a fost publicat, miercuri, în Monitorul Oficial. Etapa specială pentru absolvenții clasei a VIII-a va începe pe 29 iunie, iar cea de Bacalaureat pe 6 iulie.
Cele două etape speciale ale examenelor naționale sunt organizate pentru candidații care au fost în izolare sau în carantină, au prezentat valori ale temperaturii peste limitele admise în ziua desfășurării probelor din prima sesiune sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza/participa la examene.
Potrivit ordinelor semnate de ministrul Educației, candidaților care au participat la una sau mai multe dintre probele de examen, dar care nu au putut finaliza examenul, li se recunosc probele susținute în etapa anterioară.
Calendarul Evaluării Naționale 2020
Calendarul examenului de Bacalaureat 2020
Citește și:
- Evaluarea Națională 2020. Toate testele de antrenament pentru absolvenții clasei a VIII-a. Baremele de notare
- Teste de antrenament pentru examenul de Bacalaureat 2020. Cele 8 seturi, publicate de Ministerul Educației
- Calendarul sesiunilor speciale de Evaluare Națională și Bacalaureat 2020. Ordinul, aprobat de ministrul Educației