Prima zi de pregătire în școli pentru examenele naționale. În București, doar 40% dintre elevi și-au anunțat participarea la ore UPDATE

0

La cursurile de pregătire pentru examenele naționale, care au început marți, 2 iunie, în școli, și-au anunțat participarea 60% dintre elevii claselor terminale, potrivit informațiilor transmise de Ministerul Educației, scrie ȘtiriEdu.ro. În Bucureşti, doar 40% dintre elevi și-au declarat intenția de a fi prezenți la aceste cursuri.

„Pe țară procentul este de 60% dintre elevi, dar sunt județe și cu 100%. De exemplu, în județele Ialomița, Covasna, Harghita avem procente de participare aproape de 100%. Unde stăm prost este în București”, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie, conform sursei citate.

Pentru elevii care nu vor participa la cursurile organizate în școli vor fi desfășurate activităţi de pregătire online sau de pregătire alternativă.

UPDATE Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au precizat, pentru News.ro, că peste 70% dintre elevii din clasele terminale şi-au anunţat intenţia de a participa la cursurile de pregătire.

Potrivit intenţiei de participare transmise de către inspectoratele şcolare, rata de participare se situează la 96% în judeţele Harghita şi Ialomiţa, 90% în Covasna şi Maramureş, 87% în Brăila. De asemenea, în judeţele Vrancea şi Tulcea peste 80% dintre elevi au anunţat că vor participa.

În Bucureşti, doar 40% dintre elevi au anunţat că intenţionează să participe.
Reprezentanţii ministerului au precizat că nu s-au înregistrat probleme în prima zi a activităţii de pregătire, şcolile fiind pregătite să primească elevii.

Iași. Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a declarat că mulţi dintre elevii din anii terminali nu au venit la cursurile de pregătire pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat. Potrivit primarului, sunt unităţi şcolare din municipiul reşedinţă unde nu a venit niciun elev sau altele în care doar 30- 40 de elevi au participat la cursurile de pregătire pentru examenele naţionale, scrie Agerpres.

Timiș. În județul Timiș, aproape jumătate dintre elevii claselor terminale au ales să revină în şcoli pentru pregătirea examenelor, în timp ce restul au preferat să facă pregătirea online, a anunțat Inspectoratul Școlar, potrivit Agerpres.

Tulcea. Circa 85% din elevii claselor a VIII-a și a XII-a au revenit, marţi, în unităţile de învăţământ pentru a participa la cursurile de pregătire, conform Inspectoratului Şcolar Judeţean.

București. În Capitală, aproximativ 13.000 de elevi s-au înscris să participe la activităţile de pregătire pentru examene, potrivit anunțului făcut pe 27 mai de ISMB: 7.156 de elevi din clasa a VIII-a şi 5.666 – din clasele a XII-a Zi şi a XIII-a seral/FR.

Constanța. Aproximativ 65% dintre elevi au anunțat că vor fi prezenţi în școli la cursurile de pregătire, a precizat, luni, ISJ Constanța.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.