Reacția elevilor după modificarea în Parlament a Legii educației: ”Va fi transportul elevilor cu adevărat gratuit?”

0
Foto: facebook.com

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) atrage atenția că, în urma modificărilor adoptate de Senat la Legea educației naționale în privința transportului elevilor, este nevoie de luarea unor măsuri suplimentare, susținând că, în lipsa acestora, transportul elevilor va rămâne ”gratuit doar pe hârtie”.

Elevii susțin că, fără adoptarea acestor măsuri, prezentate într-un comunicat de presă, ”elevii nu vor putea beneficia de pe urma modificărilor aduse la LEN, în special a celor ce țin de gratuitatea la transportul județean, acestea urmând a fi mai mult de formă, fără a avea aplicabilitate în contextul legislației ce reglementează transportul public în comun la momentul actual”.

Comunicatul Asociației Elevilor din Constanța :

”Modificări la Legea educației – va fi transportul elevilor cu adevărat gratuit?

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) trage un semnal de alarmă asupra măsurilor ce necesită a fi implementate ca urmare a modificărilor privind transportul elevilor aduse la Legea educației naționale nr. 1/2011.

Luni, 10 februarie a.c, Senatul României a votat modificarea art. 84 din actuala Lege a educației, articol ce face referire la dreptul elevilor la reduceri la transportul local în comun, de suprafață, naval și feroviar, județean și interjudețean.

Conform modificărilor adoptate de Senat, toți elevii din învățământul obligatoriu, profesional și liceal urmează să beneficieze de gratuitate la toate tipurile de transport deja prevăzute în lege, elevii beneficiind până la momentul de față de reduceri de minimum 50%. În plus, un alt element de noutate îl reprezintă extinderea facilităților și pentru transport auto interjudețean, implicit gratuitatea de care urmează să poată
avea parte elevii.

Asociația Elevilor din Constanța atrage atenția asupra măsurilor ce necesită a fi implementate ca urmare a modificărilor aduse la Legea educației, măsuri ale cărora neimplementare va face ca transportul elevilor să rămână gratuit doar pe hârtie:

1. Respingerea de urgență în Parlament a Ordonanței de Urgență nr. 51/2019, în vederea asigurării respectării drepturilor elevilor la facilități la transportul județean, întrucât aceasta scoate transportul județean din sfera serviciilor publice și implicit face imposibilă acordarea de reduceri sau gratuități elevilor. În plus, odată cu adoptarea acestei OUG, operatorii de transport nu mai pot fi obligați să practice traseele nerentabile sau să aibă curse la intervale regulate, astfel mii de sate rămân izolate de civilizație și zeci de mii de copii nu pot avea acces la servicii de transport de calitate, în unele cazuri aceștia ajungând să își pună viața în pericol pentru a ajunge la școala, pentru a avea parte de acces la educație, alegând să facă autostopul;

2. Asigurarea de către Ministerul Transporturilor a subvențiilor necesare pentru transportul interjudețean al elevilor, astfel încât reglementarea privind gratuitatea acestora la acest tip de transport să poată fi pusă în aplicare;

3. Includerea în bugetele locale a sumelor necesare asigurării transportului local în comun gratuit pentru toți elevii.

Considerăm că, fără adoptarea acestor măsuri, elevii nu vor putea beneficia de pe urma modificărilor aduse la LEN, în special a celor ce țin de gratuitatea la transportul județean, acestea urmând a fi mai mult de formă, fără a avea aplicabilitate în contextul legislației ce reglementează transportul public în comun la momentul actual.

Astfel, Asociația Elevilor din Constanța solicită Parlamentului României respingerea în cel mai scurt timp a Ordonanței de Urgență nr. 51/2019, ordonanță ce pune în pericol liberul acces la educație, crescând astfel și mai mult rata abandonului școlar din lipsa posibilităților financiare de a ajunge la școala, neputând fi respectat dreptul elevilor la tarife reduse sau la gratuitate.

Solicităm Ministerului Transportului să ia act de aceste modificări și să asigure subvențiile necesare în vederea respectării gratuității elevilor la transportul interjudețean. De asemenea, facem apel la toate autoritățile locale să nu trateze cu superficialitate drepturile elevilor și să ia măsurile necesare asigurării tuturor drepturilor acestora, inclusiv gratuitatea la transportul local în comun.”

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.