Cât costă educația gratuită la un liceu din Constanța. Elevii trag un semnal de alarmă și cer stoparea colectării ”fondului școlii” – document

0
Foto: obiectiv.info

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) semnalează situația de la Liceul Teoretic „Traian”, unde fiecare elev trebuie să cotizeze 100 de lei pentru ”fondul școlii”. Roxana-Ioana Șerban, vicepreședinte al asociației, a dat publicității un document  în care este ținută evidența sumei pe care fiecare clasă o ”datorează” pentru acoperirea cheltuielilor privind paza școlii și achiziționarea de diverse materiale. AEC consideră ”inacceptabilă” o astfel de practică și cere conducerii liceului stoparea colectării fondului, iar Primăriei Constanța asigurarea sumelor necesare pentru paza școlii.

Asociația Elevilor din Constanța arată, într-un comunicat de presă, că ”fondul școlii și fondul clasei sunt deja fenomene bine împământenite în sistemul de învățământ românesc, astfel că deja s-a creat o regulă nescrisă ca părinții să plătească lunar, semestrial sau anual sume de bani din bugetul propriu pentru ca asociațiile de părinți să achiziționeze materiale ce țin de actul didactic (markere, bureți, foi A4, etc.), materiale de curățenie, contractarea firmei de pază a liceului, precum și alte cheltuieli pe care unii directori le cer din partea asociației de părinți ce gestionează fondurile.”

Elevii vorbesc de un ”cerc vicios” care este însă ”continuat de către fiecare părinte care plătește fondul școlii și alege să nu se opună sistemului creat”.

”Considerăm că vina se împarte între autoritățile locale, directorii unităților de învățământ, dar și a părinților care practică colectarea acestor fonduri. Într-un sistem de învățământ adaptat la exigențele secolului XXI și unde educația gratuită este un principiu enunțat chiar de către Constituția României, astfel de practici sunt inacceptabile și trebuie sancționate”, se arată în comunicatul AEC.

Roxana-Ioana Șerban, vicepreședinte AEC, cea care a prezentat documentul cu sumele strânse la ”fondul școlii”, spune că ”modul în care sumele sunt defalcate pe clase și sunt realizate procentaje, te face să te gândești că acesta este registrul de plății al unei firme, realizând, mai apoi, ca fiecare 100 de lei din suma totala reprezinta de fapt un elev care a fost nevoit sa achite fondul școlii”. ”La finalul zilei ne mai rămâne să ne gândim: cât de gratuit e dreptul la educație?”, se întreabă eleva.

Comunicatul integral al Asociației Elevilor din Constanța:

”Educația gratuită costă 100 de lei la Liceul Teoretic „Traian”!

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) solicită directorului Liceului Teoretic „Traian”, Gabriela Costea, să ia toate măsurile necesare astfel încât să stopeze colectarea fondului școlii în liceul pe care îl conduce și primarului municipiului Constanța să asigure fondurile necesare astfel încât fenomenul să fie stopat.

Duminică seara, vicepreședinta AEC, Roxana-Ioana Șerban, reprezentant al elevilor în Liceul Teoretic „Traian”, a făcut public un document de evidență privind banii ce sunt strânși de către asociația de părinți a liceului pentru acoperirea cheltuielilor privind paza școlii și alte materiale precum roll-up-uri pentru zilele școlii, bani pentru serbări, detergenți, etc. În acest document se regăsește suma pe care fiecare clasă o „datorează”, ea fiind raportată la numărul de elevi/clasă înmulțit cu suma de 100 lei/elev.

„Fondul școlii” și „fondul clasei” sunt deja fenomene bine împământenite în sistemul de învățământ românesc, astfel că deja s-a creat o regulă nescrisă ca părinții să plătească lunar, semestrial sau anual sume de bani din bugetul propriu pentru ca asociațiile de părinți să achiziționeze materiale ce țin de actul didactic (markere, bureți, foi A4, etc.), materiale de curățenie, contractarea firmei de pază a liceului, precum și alte cheltuieli pe care unii directori le cer din partea asociației de părinți ce gestionează fondurile. 

Conform Legii educației, cheltuielile de acest tip sunt asigurate pe deoparte din bugetul de stat al Ministerului Educației Naționale, pentru bunuri și servicii, iar pe de altă parte, cheltuielile ce țin de renovări, asigurarea pazei, precum și investiții în clădirea școlii, banii trebuie să fie asigurați din bugetul local, de către primărie.

În ceea ce privește asigurarea pazei, această obligație survine autorităților locale, respectiv Consiliului Local, conform dispoziților Legii nr. 333/2003 și Legii nr. 35/2007, cea din urmă enunțând, în mod neechivoc, la art.4 alin. (1) și (2) faptul că autoritățile administrație publice, alocă fonduri pentru securizarea unităților de învățământ, aceste cheltuieli neputând fi lăsate pe seama școlilor.

Totuși, din cauza faptului că, de multe ori, directorii au în spate legături politice și evită să solicite bani de la primărie, iar, în alte cazuri, acolo unde directorii solicită bani, primăria își întoarce spatele, părinții strâng bani ca să asigure cele necesare școlii. 

Așa se întâmplă și în municipiul Constanța, unde primarul, Decebal Făgădău, se mândrește cu faptul că asigură sisteme de supraveghere video în toate unitățile de învățământ din liceu cu o ignoranță desăvârșită, în timp ce nu îi pasă de faptul că acestea nu pot preveni în niciun fel un eventual incident. Totodată, acesta se laudă cu vehemență în spațiul public că va aduce Capitala Tineretului la Constanța, din cauza administrației sale ineficiente și de aroganța de care dă dovadă, școlile sunt nevoite să găsească singure mijloacele de asigurare a pazei.

Acest cerc vicios este însă continuat de către fiecare părinte care plătește fondul școlii și alege să nu se opună sistemului creat. Asociațiile de părinți au un buget paralel celui unității de învățământ ele reprezentând organizații neguvernamentale private. Ele nu sunt supuse procedurilor de achiziție publică, motiv pentru care contractarea unor firme de pază, spre exemplu, poate fi făcută în mod arbitrar, fără a se ține cont de cea mai bună ofertă și astfel suma devine considerabil mai mare în comparație cu costurile reale.

Mai mult decât atât, nu se ține cont de părinții care nu au posibilitățile financiare de a plăti aceste sume. De cele mai multe ori se creează presiuni, atât din partea conducerii unităților de învățământ, cât și din partea părinților care plătesc sumele, apostrofându-i pe cei ce aleg să nu plătească, fie pentru că nu își permit, fie pentru că aleg să se opună acestui sistem viciat.

În acest sens, considerăm că vina se împarte între autoritățile locale, directorii unităților de învățământ, dar și a părinților care practică colectarea acestor fonduri. Într-un sistem de învățământ adaptat la exigențele secolului XXI și unde educația gratuită este un principiu enunțat chiar de către Constituția României, astfel de practici sunt inacceptabile și trebuie sancționate.

Solicităm, pe această cale, directoarei liceului, Gabriela Costea să ia toate măsurile necesare pentru remedierea problemei, demonstrând astfel că nu e complice la situația creată. Totodată, solicităm primarului Constanței, Decebal Făgădău, ca, până la data de 15 noiembrie, să dispună asigurarea finanțării pazei tuturor unităților de învățământ din municipiu. În caz contrar, Asociația Elevilor din Constanța va acționa în instanță Consiliul Local Constanța. 

„Fiind elevă a acestui liceu, nu am putut să nu sesizez cum, anual, în preajma începutului de an școlar, pe grupurile de părinți încep să apară mesaje care anunță faptul că a început strângerea de bani pentru așa-zisul “fond al școlii”. Atunci când cineva se încumetă să întrebe ce se va face cu aceste sume enorme (colectivul unei clase fiind în medie de 30 de elevi, adică 3000 lei în medie pe clasa), principalul motiv enunțat este cel al asigurării pazei. Cel mai întâlnit mod prin care se asigură faptul că elevii și părinților lor vor contribui financiar, este desigur conceperea așa-ziselor “liste negre”, liste ale rușinii, bazate pe conceptul “naming&shaming” prin care elevii ai căror părinți nu au scos bani pentru a achita “fondul școlii” sunt arătați cu degetul, deseori cedând în fața presiunilor. Când am aflat de existența acestui tabel, acestei evidențe a contribuților, am ramas șocată să văd ce sume se vehiculează și ce destinație au. Modul în care sumele sunt defalcate pe clase și sunt realizate procentaje, te face să te gândești că acesta este registrul de plății al unei firme, realizând, mai apoi, ca fiecare 100 de lei din suma totala reprezinta de fapt un elev care a fost nevoit sa achite “fondul școlii”. La finalul zilei ne mai rămâne să ne gândim: cât de gratuit e dreptul la educație?” – Roxana-Ioana Șerban, vicepreședinte AEC.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.