Cum arată un test la ora de matematică. Profesorul le scrie elevilor povești și mesaje de încurajare FOTO

0
Foto: facebook/ Ovidiu Bădescu

Pentru elevii unui liceu din Reșița, testul la ora matematică nu se rezumă la rezolvarea unor exerciții și verificarea cunoștințelor învățate. Profesorul le scrie de multe ori, pe lucrare, câte o poveste, inspirată adesea chiar din propunerile lor. Ovidiu Bădescu, profesor de matematică la Colegiul Național „Traian Lalescu” din Reșița, spune că ”o poveste scrisă pe o lucrare creează o altă relație și o bucurie elevilor”. ”Scopul inserării acestor povestiri este să lucrez și asupra sufletului, nu doar a intelectului, pentru că dacă, după acești 4 ani, singurul lucru pe care i-am învățat ar fi doar matematică, înseamnă că nu am fost bun de nimic”, mărturisește profesorul.

“Odată un înţelept voia să schimbe lumea şi avea nevoie de tovarăşi de drum. Avea mulţi prieteni, oameni alături de care se simţea minunat, însă foarte puţini care să facă eforturi atunci când acest lucru li se cere… Dovediţi-mi că puteţi să îmi fiţi mai mult decât nişte simpli elevi!”

Profesorul de matematică a început să scrie mesaje pe lucrări încă din 2004. ”Am scris câțiva ani, însă nu la fiecare lucrare. La început, erau citate modificate de mine, pentru a-i mobiliza, apoi elevii au început să îmi trimită pe mail tot ceea ce ei găseau interesant pe net. Eu le adaptam situației și le scriam pe lucrări. Am uitat de ele și acum, de sărbători, au venit elevii la colindă și m-au întrebat ce povești am mai scris. Mi-am dat seama că asupra lor au avut impact și am reînceput din ianuarie să le scriu”, explică Ovidiu Bădescu, profesorul de matematică care le spune tot timpul elevilor săi că ”Viața e frumoasă”.

Astfel, odată cu reluarea cursurilor în semestrul al II-lea, liceenii au început să primească lucrări cu povești, pentru că, arată Ovidiu Bădescu, ”poveștile sunt faine, formează oameni cu suflet frumos”.

Scopul inserării acestor povestiri este să lucrez și asupra sufletului, nu doar a intelectului, pentru că dacă, după acești 4 ani, singurul lucru pe care i-am învățat ar fi doar matematică, înseamnă că nu am fost bun de nimic. Din fericire, am șansa unor colegi pentru care contează sufletul elevului, nu doar materia predată, care pun accent pe relaționarea profesor-elev”, declară profesorul de matematică.

“Înţeleptul zice: lovitura de pragul de sus îţi aminteşte că poţi visa la stele. Omul de rând: lovitura de pragul de sus te face să rămâi la pământ. Voi, în ce categorie vă încadrați?”

Acesta mărturisește că elevilor le plac povestirile și vede asta atunci când, după terminarea lucrării, în loc să iasă imediat în pauză, stau să termine de citit povestirea. ”Ceea ce este cel mai important e faptul că unii dintre ei au început să scrie, după terminarea lucrării, un gând pe foaia cu rezolvări sau să trimită mesaje pe net referitoare la ce au simțit citind povestea”, spune Ovidiu Bădescu.

Iată câteva povești pe care profesorul de matematică le-a scris elevilor săi pe lucrările de la matematică:

Povestea scrisă elevilor de clasa a IX-a, ianuarie 2020:

“Într-un aeroport, stătea o tânără care urma să facă o călătorie mai lungă. Și-a cumpărat de acolo o carte ca să treacă mai repede timpul și un pachet de biscuiți. S-a așezat pe un scaun, și-a pus bagajele lângă el și s-a apucat să citească. La un moment dat, s-a întors să ia un biscuit. A observat cu surprindere că, la mică distanță, era așezat un domn care citea un ziar și care, fără să-i ceară permisiunea, a început să ia și el din pachetul de biscuiți. Cu toate că s-a simțit indignată, politețea a împiedicat-o să îi reproșeze că are un comportament nepotrivit. Dar, pe măsură ce ea lua câte un biscuit, lua și el unul și asta a făcut ca, până la urmă, tânăra să devină foarte nemulțumită. Când a luat din pachet penultimul biscuit, ea s-a întrebat plină de resentimente: “Oare îndrăznește să mi-l ia și pe ultimul?”

Bărbatul a luat, într-adevăr, ultimul biscuit, l-a rupt în două și i-a oferit zâmbind cald o jumătate. Simțind că el a depășit limita bunului simț, tânăra s-a ridicat furioasă și s-a îndreptat spre un alt colț al sălii de așteptare. A deschis geanta ca să pună cartea și, spre marea ei surprindere, a văzut înăuntru pachetul de biscuiți pe care îl cumpărase.

În acel moment, a copleșit-o un sentiment de rușine. A înțeles că pachetul din care mâncase nu era al ei, ci al bărbatului care citea ziarul. El a împărțit, plin de bunătate, chiar și ultima bucățică pe care o avea, fără să se simtă indignat, superior sau furios.

MORALA: Oare de câte ori în viață am mâncat biscuiții altcuiva? Ar fi mai bine ca, înainte să ne grăbim să-i judecăm pe alții, să privim cu atenție în jur… și mai ales în sufletul nostru! Să dai când poți fără să aștepti nimic în schimb, nici măcar un mulțumesc și să nu regreți că ai dat! Cui dai? Cui are nevoie…Cât dai? Întotdeauna mai mult decât ai primit!”

Povestea scrisă elevilor de clasa a IX-a, ianuarie 2020:

”Potrivit legendei, un tânăr călătorea prin pustie atunci când a dat peste un izvor de apă rece şi limpede precum cristalul. Apa era atât de dulce și de limpede încât a decis să umple plosca sa din piele de cămilă pentru a-i duce şi învățătorului său, un bătrân înțelept dintr-un sat îndepărtat.

După o călătorie de patru zile, tânărul a ajuns și i-a oferit apa bătrânului. Acesta a băut, a zâmbit cu căldură și i-a mulțumit  fostului său ucenic pentru apa dulce și răcoritoare. Tânărul s-a întors în satul său plin de bucurie în inima sa pentru fapta pe care tocmai o făcuse.

Mai târziu, bătrânul înţelept i-a permis unui alt ucenic să guste din apă. După o singură înghiţitură, acesta a scuipat-o imediat, spunându-i bătrânului cât de groaznică este. Se pare că apa cea cristalină şi răcoritoare devenise stătută din cauza recipientului de piele vechi. Ucenicul l-a provocat pe profesorul său, spunându-i: “Învăţătorule, apa e groaznică. De ce te-ai prefăcut că-ţi place?”. Învăţătorul a răspuns: “Tu ai gustat doar apa. Eu am gustat darul în sine. Apa a fost pur și simplu doar purtătoarea gestului de bunătate și nimic altceva nu ar putea fi mai dulce!”.

Ar trebui să ne reamintim şi să învăţăm despre frumuseţea şi puritatea sentimentelor şi a exprimărilor pline de recunoştinţă. La urma urmei, toate cadourile pleacă din același loc, din inimă!

Așa și eu, sunt bucuros când văd că fiecare oră petrecută la voi e un cadou și apreciez dorința voastră de a ști, chiar dacă NU ÎNTOTDEAUNA și NU TOȚI reușiți să înțelegeți matematica așa cum ne-am dori. Data viitoare când primești un cadou, indiferent cât de mic ar fi, amintește-ți de iubirea din spatele lui și nu-l judeca după aspect!”

Povestea scrisă elevilor de clasa a X-a, ianuarie 2020:

DE CE SPUN CĂ VIAȚA E FRUMOASĂ?

Pentru că am învăţat să văd uşi acolo unde de fapt sunt doar ziduri, pentru că ştiu că şi îngerii au formă de oameni, şi spun asta deoarece pe unii din ei chiar i-am întâlnit. I-am întâlnit în cei din familie, i-am întâlnit în unii din voi, i-am întâlnit în prieteni, i-am întâlnit întâmplător în oamenii de pe stradă.

Spun şi sper că voi spune mereu că VIAŢA E FRUMOASĂ deoarece vă privesc pe voi cei din clasa a IX-a de anul trecut atunci când vă era teamă de ora de mate, probabil vă era teamă de mine ca și om, și vă văd pe cei de acum, zâmbitori, indiferent de nota pe care o veți lua.

Spun că VIAŢA E FRUMOASĂ deoarece am ales să cred în bunătate, să reţin doar momentele fericite de până acum şi să sper că într-o zi, cândva, cu toţii vom avea o viaţă tot mai frumoasă.

Mai spun că VIAŢA E FRUMOASĂ deoarece mă gândesc la mâini care se ridică în rugăciune, la mâini care mângâie şi bandajează. Mă gândesc la ochii blânzi care varsă o lacrimă nu pentru ei, ci pentru semenii lor, la momentele în care cineva ar fi putut să profite de o slăbiciune a celuilalt, dar nu a făcut-o.

Afirm cu tărie că VIAŢA E FRUMOASĂ deoarece mă gândesc că întreaga noastră viaţă este asemenea construcţiei unei case, casa sufletului. Şi, ca la orice clădire, cel mai important lucru e fundaţia, iar fundaţia începe în copilărie şi se termină în adolescenţă. Abia apoi urmează să mai ridici un perete, ca să ai în ce să te sprijini, să mai pui un geam ca să vezi frumuseţea din jur. Iar interiorul ţi-l decorezi după bunul plac și cum sunteți printre cei fericiţi, probabil veți prefera culorile vesele.

Sunt singur că  VIAŢA E FRUMOASĂ deoarece la mine totul se măsoară în plusvaloare adăugată celor de lângă mine. Iar din acest punct de vedere, vă mulţumesc că mi-aţi permis să cred în voi, să fiu fericit alături de voi, să vă admir în tăcere sau să vă laud cu voce tare, dar şi să intervin, poate în mod brutal, atunci când a trebuit să fac asta.

Nu mi-a fost uşor, de multe ori am fost nevoit să dau note mici sau să mă supăr, mă simţeam asemeni unui atlet accidentat, care, pentru a termina cu succes cursa, trebuia să continue să pășească, chiar dacă durerea din picior era enormă. Riscam să vă pierd în acele momente, dar preferam să vă pierd atunci și voi să învățați că viața nu iartă, decât să fiu cel pe care nu îl interesează viitorul vostru.

Pentru toate acestea, îmi cer iertare, deşi voi fi la fel de intransigent şi de acum înainte. Vă veţi supăra pe mine în continuare, însă mă veţi iubi aşa cum sunt eu, pentru că și eu vă iubesc.

Sunteți clasa împreună cu care am crescut și eu ca om, nu doar ca profesor, sunteți clasa care îmi lipsește în ziua când nu avem mate, și vă mulțumesc.

Cu mult drag, Ovidiu Bădescu”

Citește și: Matematica învățată altfel. Ovidiu Bădescu, profesorul ”emoțiilor”: Dacă este oră în care eu nu aud ”Wow, ce tare”, parcă nu mă simt bine

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here