FSLI cere spor de radiații pentru profesori. Premierul: Nu mai avem atâţia bani, nu poate fiecare să ceară

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) cere spor de calculator pentru profesori, motivând că desfășurarea cursurilor în sistem online presupune ”o expunere a cadrelor...

Comisia Europeană avertizează că trecerea la învăţământul la distanţă riscă să agraveze inegalităţile deja mari din România

În pofida măsurilor de atenuare a impactului pe care îl are COVID-19 asupra educaţiei, trecerea la învăţământul la distanţă riscă să agraveze inegalităţile deja...

”Școala cu scLipici” în care toți copiii știu să scrie și să citească la finalul clasei a IV-a. Fundația Noi Orizonturi lansează a doua ediție a programului

Fundația Noi Orizonturi anunță lansarea celei de-a doua ediții a programului „Școala cu scLipici”, în care sunt așteptați să se înscrie o mie de...

Cum se vor calcula mediile elevilor fără teze în acest an școlar. Explicațiile ministrului Educației

Mediile elevilor se vor calcula fără teze în cele două semestre din acest an școlar. Ministrul Educației, Monica Anisie, a explicat modalitatea de calcul:...

Asociațiile de elevi contestă decizia Ministerului Educației de a suspenda olimpiadele școlare

Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) contestă...

Monica Anisie a anunțat că de luni începe distribuţia pentru alte peste 100.000 de tablete destinate elevilor

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat că de luni începe distribuţia pentru alte peste 100.000 de tablete destinate elevilor pentru a participa la cursurile...

Școala online pe ulițele „de pe deal”. Învățătoarea strânge tablete pentru copiii pe care cu mari eforturi i-a adus în septembrie la școală

Mihaela Ungureanu este învățătoare la clasa I în satul Doboșeni din județul Covasna. Are 24 de copii în clasă, de la 7 la 12...

Evaluarea în sistem online, tema propusă profesorilor în cea de-a doua sesiune organizată de MEC

Ministerul Educației anunță că miercuri, 11 noiembrie, de la ora 15:00, se va desfășura a doua întâlnire online din cadrul sesiunilor de îndrumare și...

Școala din Sibiu unde învățătoarele predau online din sala de clasă. O oră fără elevi în bănci, surprinsă în imagini emoționante VIDEO

O clasă goală în care învățătoarea vine în fiecare zi și le predă elevilor de acasă. Este o imagine dintr-o școală din Sibiu, aflată...

Sesiuni de consiliere a profesorilor pentru predarea în sistem online, începând de marți, 10 noiembrie – anunț MEC

Ministerul Educaţiei a anunțat că pune la dispoziția tuturor cadrelor didactice, începând de marți, 10 noiembrie, sesiunile online de îndrumare și consiliere „Educația Continuă”,...

Noaptea Muzeelor 2020, ediție de pandemie: proiecte online, tururi virtuale și evenimente organizate fizic până la ora 21.00

În 2020, evenimentul Noaptea Muzeelor se desfăşoară, la nivel european, în 14 noiembrie. Ediţia din acest an trebuia să se desfăşoare în luna mai,...

Ministerul Educației: Inspectoratele şcolare vor elabora un plan de intervenţie pentru fiecare unitate de învăţământ

Inspectoratele şcolare vor elabora un plan de intervenţie local pentru fiecare unitate de învăţământ, pornind de la nevoile specifice, astfel încât "toţi copiii să...

Ordinul ministrului Educației, publicat în Monitorul Oficial: Cursurile față în față, suspendate timp de 30 de zile

Ministrul Educației, Monica Anisie, a semnat ordinul prin care cursurile și activitățile față în față din toate unitățile de învățământ se suspendă începând de...

Ludovic Orban, despre redeschiderea școlilor: Totul depinde de evoluţia pandemiei. Noi ne dorim ca toţi elevii să se întoarcă în clasă

Premierul Ludovic Orban spune că adolescenţii sunt "răspândaci" de virus, ei neinfectându-se la şcoală, ci în locurile în care nu sunt supravegheaţi de părinţi,...

Monica Anisie, un nou apel la inspectorii școlari să verifice realizarea orelor online: Directorii să ia măsuri dacă un profesor refuză să predea

Ministrul Educației, Monica Anisie, face un nou apel către inspectorii școlari să verifice realizarea orelor online conform orarului și programei și le solicită directorilor...

Campania ”Transplantul înseamnă VIAŢĂ”, lansată în rândul elevilor din clasele a XI-a şi a XII-a

Liceenii din clasele a XI-a și a XII-a pot participa la orele de dirigenție, de Educație pentru sănătate sau în săptămâna ”Școala altfel” la...

Monica Anisie, despre profesorii care refuză să predea online: ”Se pot lua măsuri”. Ministrul a dat două exemple din Vrancea și Dâmbovița

Ministrul Educației, Monica Anisie, spune că se vor lua măsuri în cazul profesorilor care refuză să susțină orele online. Ministrul a dat două exemple...

De ce se închid școlile și ce fac copiii care nu au acces la învățământul online. Răspunsurile ministrului Educației

Ministrul Educației, Monica Anisie, a vorbit sâmbătă dimineaţă, la Ştirile ProTV, despre decizia închiderii tuturor școlilor și grădinițelor din țară, explicând de ce s-a ajuns...

Ministrul Educației: Tezele nu se mai susțin în acest an școlar. Vom continua pregătirea față în față pentru examenele naționale

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat, sâmbătă dimineața, la Știrile ProTV, că elevii nu vor mai da teze în acest an școlar și acestea vor...

Raed Arafat, despre mutarea cursurilor în online: ”Riscul nu este atât asupra copiilor, cât asupra familiilor”

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat, a declarat, vineri seara, că decizia de mutare a cursurilor în mediul online,...