Asociația pentru Valori în Educație (AVE) anunță că a deschis înscrierile pentru Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2025. Directorii din unitățile publice de învățământ preuniversitar din România se pot înscrie până la data de 27 iulie. Câștigătorii ediției din acest an vor fi premiați pe 20 octombrie.
UPDATE Asociația pentru Valori în Educație a anunțat că prelungește înscrierile pentru Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2025 până pe 27 iulie (ora 23.59). Directorii din unitățile publice de învățământ preuniversitar din România (grădiniță, școală primară, școală primară și gimnazială, liceu) se pot înscrie în competiție prin completarea formularului disponibil online. Sunt eligibili directorii și directorii adjuncți care au ocupat această funcție în perioada 2024-2025, cu excepția celor care au fost premiați la edițiile anterioare ale Galei. În perioada de prelungire a înscrierilor, oricine cunoaște un director de școală cu rezultate excepționale îl poate recomanda având la dispoziție un formular online.
Potrivit AVE, pentru înscrierea la Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2025 sunt eligibili toți directorii și directorii adjuncți care au ocupat această funcție în perioada 2024-2025 în cadrul unei unități publice de învățământ preuniversitar (grădiniță, școală primară, școală primară și gimnazială, liceu), cu excepția celor care au fost premiați la edițiile anterioare ale Galei.
- Directorii se pot înscrie prin completarea online a unui formular până la data de 20 iulie (ora 23.59). Completarea formularului de înscriere se poate face în mai multe etape.
- În perioada dedicată înscrierilor, va fi disponibil un formular online cu ajutorul căruia oricine cunoaște un director de școală cu rezultate excepționale îl poate recomanda.
Jurizarea pentru Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2025 are patru etape: validarea înscrierilor, evaluarea preliminară, jurizarea regională și jurizarea națională. ”Și la această ediție va exista o etapă la nivel regional, astfel că vor avea loc patru jurizări de acest tip în funcție de împărțirea geografică la Bacău, Alba Iulia, Oradea și Constanța. Fiecare regiune va trimite în etapa de la București câte trei câștigători pentru categoriile Inovare, Egalitate de Șanse și Antreprenoriat”, menționează asociația într-un comunicat de presă.
Conform sursei citate, în procesul de jurizare, sunt implicați ”de la specialiști în recrutare la lideri din business care reprezintă cei mai mari angajatori din România, reprezentanți ai ONG-urilor cu expertiză în educație, elevi, directori de școală câștigători ai edițiilor anterioare, jurnaliști, reprezentanți din partea Ministerului Educației”.
Anunțarea câștigătorilor și decernarea premiilor vor avea loc pe 20 octombrie, la Opera Națională București.
În cadrul Galei, vor fi premiați patru directori de școală la categoriile: Inovare, Egalitate de Șanse, Antreprenoriat și Directorul Anului 2025. Înscrierea se poate face la maximum două categorii de premiu din cele trei (Inovare, Antreprenoriat și Egalitate de Șanse). Fiecare director înscris este luat automat în considerare și pentru marele premiu, Directorul Anului 2025.
- Categoria Inovare urmărește: implementarea unor soluții inovatoare care au restructurat un proces-cheie; efectele vizibile ale respectivei soluții asupra calității educației, colaborării în echipă și atragerii de resurse; asumarea riscurilor și depășirea obstacolelor în procesul de inovare.
- La categoria Egalitate de Șanse, sunt vizate: menținerea sau îmbunătățirea accesului la educație pentru grupuri defavorizate din școală și comunitate; asigurarea calității educației pentru fiecare elev, prin acces la servicii integrate și învățare remedială; atenția pentru starea de bine și rezultate educaționale bune pentru toți copiii din școală, chiar și în condiții de criză.
- Categoria Antreprenoriat are în vedere: gestionarea resurselor și a bugetului, inclusiv atragerea de resurse suplimentare; promovarea unei culturi antreprenoriale, atât în rândul cadrelor didactice, cât și al elevilor; aplicarea unor strategii de marketing pentru a promova școala și a atrage elevi.
- Titlul de Directorul Anului 2025 se acordă celui care depășeste nivelul așteptat al unei categorii și îndeplinește criterii transversale. Are o viziune clară asupra direcției în care conduce unitatea de învățământ pe care o coordonează, demonstrează reziliență în fața provocărilor. Este un lider inspirațional, știe să își motiveze echipa și să creeze un mediu de învățare bun pentru adulți și pentru elevi. Are capacitatea de a lua decizii și de a-și asuma rezolvarea problemelor.
„În fiecare an, Gala ne-a arătat că există directori care au curajul și determinarea de a schimba comunitățile din care fac parte. Acești directori nu caută recunoaștere, desi o merită din plin. De aceea, sunt invitați să recomande directori excepționali: cadre didactice, părinți, elevi, dar și reprezentanți ai ONG-urilor, presei, instituțiilor partenere și inspectoratelor școlare. Toți directorii recomandați vor fi sunați de un reprezentant al asociației pentru a-i încuraja să se înscrie. AVE crede în puterea lucrurilor făcute împreună, iar cele peste 6.000 de recomandări primite de-a lungul celor opt ediții anterioare ale Galei ne demonstrează că există directori care transformă școala într-un loc mai bun”, a declarat Simona Pavelescu, Director Executiv AVE.
Premiul acordat fiecărei categorii va fi de 3.500 de euro, sumă oferită cu scopul de a continua proiectul demarat în școală alături de comunitate sau pentru a demara un proiect nou, dar și un loc asigurat în cadrul Programului de Transformare a Școlilor din România, program coordonat de AVE. Cei patru câștigători primesc și invitația de a fi parte din juriu, la ediția următoare a Galei Premiilor pentru Directorii Anului.
”Prin completarea online a formularului de înscriere, directorii de școală sunt mai aproape de a primi recunoașterea meritată. De nouă ani, Gala Premiilor pentru Directorii Anului face acest lucru pentru liderii care transformă școala din interior, chiar și atunci când pare imposibil. Această inițiativă este despre directorii care nu așteaptă condiții perfecte, ci acționează cu curaj, perseverență și viziune pentru a face școala un loc mai bun pentru copii, profesori și comunitate. Din 2017, au fost premiați 34 de directori care au devenit modele de leadership în educație”, precizează AVE.






















