Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, vineri, că începând de anul viitor va exista un proiect pilot de corectare informatizată la examenul de Bacalaureat, relatează Agerpres.
„Corectarea informatizată la Bacalaureat va fi un proiect pilot începând de anul viitor. Anul acesta am avut peste 800 de centre de examen. Vom avea câte un centru de examen în fiecare judeţ în care lucrările vor fi scanate în faţa candidaţilor. Candidaţii vor avea un cod atribuit şi de asemenea fiecare subiect din fiecare probă scrisă va avea alocat un cod, în aşa fel încât corectura să se poată face informatizat, profesorii corectori să poată să evalueze online. Deci, vor fi centre pilot în fiecare judeţ”, a arătat ministrul, într-o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, evaluatorii vor corecta online fără să se cunoască între ei.
„Sistemul ar putea să atribuie automat punctajul la grilă, unde la grilă nu este vreo diferenţă între aprecierea evaluatorului şi aprecierea softului”, a mai spus ministrul.
Citește și:
- Notele la BAC, după contestații. Ministrul Educației: Avem 16 situații cu modificări între 3 și 4 puncte. Este inadmisibil atât de mult subiectivism
- Rata finală de promovare la BAC 2021: 69,8%. Aproape 53.000 de note au fost modificate după contestații, potrivit ministrului Educației
- Rezultate finale BAC 2021. Numărul mediilor de 10 a crescut de la 112 la 146, după contestații
- Rezultatele finale la examenul de Bacalaureat 2021 au fost publicate. Notele obținute de candidați, după soluționarea contestațiilor