Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, vineri, după ședința de Guvern, că școlile vor fi deschise pe data de 8 februarie „în anumite condiţii de siguranţă şi în anumite condiţii epidemiologice” și a precizat că vor fi luate ”măsuri de precauție”, precum vaccinarea personalului din învățământ, testarea persoanelor simptomatice și a persoanelor care sunt contacți ai celor indentificați pozitiv cu COVID-19 și un ghid de bune practici pentru școli. ”Dacă un copil dintr-o clasă este depistat pozitiv, atunci toți copiii vor fi testați”, a spus ministrul Sănătății în ceea ce privește testarea din școli.
”Președintele a anunțat ieri că de pe 8 februarie vor fi deschise școlile. Vor fi deschise școlile, sigur, în anumite condiții, în anumite condiții de siguranță și anumite condiții epidemiologice, mai precis, dacă trendul rămâne același pe care îl vedem astăzi, respectiv dacă lucrurile chiar se îmbunătățesc. Nu e o garanție, dar este o promisiune. O promisiune că dacă evoluția lucrurilor ne permite, atunci e un obiectiv pentru acest Guvern să deschidă școlile.
Nu o vom face fără măsuri de precauție și între măsurile de precauție vor fi următoarele: vaccinarea personalului din învățământ, vaccinarea învățătorilor, vaccinarea profesorilor… Tot personalul din învățământ este în etapa a doua de vaccinare, etapă deschisă astăzi.
A doua măsură pe care o luăm este testarea, testarea tuturor persoanelor simptomatice și a tuturor persoanelor care sunt contacți ai celor identificați pozitiv cu COVID-19. Cu alte cuvinte, dacă cineva apare într-o anchetă epidemiologică și intră în contact cu altcineva din școală sau lucrează în acea școală va fi imediat testat. Va fi testat cu test de antigen, fie că este copil, fie că este adult. De asemenea, oricine are simptome va fi testat. Dacă un copil dintr-o clasă este depistat pozitiv, atunci toți copiii vor fi testați.
Vom avea de asemenea – și se lucrează în Ministerul Sănătății – colegii mei chiar acum și peste weekend vor lucra la un ghid de bune practici. Un ghid de bune practici pentru școli, un ghid de bune practici care să ne asigure că cele mai bune măsuri sunt luate încă de pe acum pentru începerea școlii de pe 8 februarie și, sigur, toate celelalte măsuri care au fost luate înainte în școli vor fi acum și mai strict supravegheate și încurajate de către autoritățile publice centrale și locale. Vorbesc despre decalarea programului școlar pentru asigurarea distanțării, vorbesc despre purtarea corectă a măștii, despre igiena mâinilor ș.a.m.d.”, a declarat ministrul Sănătății.