Acasă Examene Modificări la BAC 2026. Evaluarea competențelor, din nou în iunie. Probele scrise,...

Modificări la BAC 2026. Evaluarea competențelor, din nou în iunie. Probele scrise, după încheierea anului școlar: 29 iunie – 3 iulie

0

BACALAUREAT 2026. La examenul de Bacalaureat 2026, probele de evaluare a competențelor vor avea loc în perioada 8-17 iunie, după încheierea cursurilor pentru elevii claselor a XII-a, și nu se vor mai desfășura în ianuarie-februarie, așa cum s-a întâmplat în acest an. Modificarea se regăsește în calendarul propus de Ministerul Educației și Cercetării. De asemenea, absolvenții de liceu vor susține probele scrise după finalizarea cursurilor pentru toți elevii, respectiv în perioada 29 iunie – 3 iulie. Simularea probelor scrise se va desfășura între 23 și 26 martie.

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a lansat în consultare publică proiectul de ordin privind organizarea și desfășurarea examenului național de Bacalaureat 2026.

Propunerea de calendar conține două modificări față de examenul de Bacalaureat 2025: evaluarea competențelor va avea loc din nou în iunie, renunțându-se la susținerea acestora în timpul anului școlar, iar probele scrise se vor desfășura după ce toți elevii vor termina școala (anul acesta au avut loc înainte să se încheie cursurile anului școlar 2024-2025).

  1. Probele de evaluare a competențelor se vor desfășura după încheierea cursurilor anului școlar 2025 – 2026 pentru clasa a XII-a (4 iunie): 8-17 iunie.
  2. Probele scrise ale examenului național de Bacalaureat 2026 se vor desfășura după finalizarea cursurilor anului școlar 2025 – 2026 (19 iunie): 29 iunie – 3 iulie.

Conform MEC, pentru probele scrise se păstrează prevederea prin care este permisă vizualizarea lucrărilor după afișarea rezultatelor inițiale și înainte de contestații, atât la evaluarea națională, cât și la bacalaureat.

Calendarul examenului național de Bacalaureat 2026, sesiunea iunie-iulie – proiect:

  • 2 – 4 iunie 2026: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 4 iunie 2026: Încheierea cursurilor pentru elevii claselor a XII-a/ a XIII-a
  • 8 – 10 iunie 2026: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 10 – 11 iunie 2026: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 11 – 12 iunie 2026: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 15 – 17 iunie 2026: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 29 iunie 2026: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 30 iunie 2026: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 2 iulie 2026: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 3 iulie 2026: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 7 iulie 2026: Afișarea rezultatelor inițiale la probele scrise (până la ora 12.00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14.00 – 18.00)
  • 8 – 9 iulie 2026: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 9 – 10 iulie 2026: Soluționarea contestațiilor
  • 13 iulie 2026: Afișarea rezultatelor finale

Documentul conține și propunerea de calendar a simulării probelor scrise. Acestea ar urma să se desfășoare în perioada 23-26 martie.

Calendarul privind simularea probelor scrise ale examenului național de Bacalaureat 2026 – proiect:

  • 23 martie 2026: Proba E) a) – probă scrisă – Limba şi literatura română

  • 24 martie 2026: Proba E) c) – probă scrisă – proba obligatorie a profilului 

  • 25 martie 2026: Proba E) d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului şi specializării

  • 26 martie 2026: Proba E) b) – probă scrisă – Limba şi literatura maternă

  • 16 aprilie 2026: Comunicarea rezultatelor

Conform MEC, forma finală a documentului va fi aprobată în urma analizei feedbackului primit și după ședința Comisiei de Dialog Social (CDS). Propunerile și sugestiile cu privire la proiect pot fi trimise în următoarele 10 zile calendaristice pe adresa de e-mail luminita.stoian@edu.gov.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.