Acasă Good News Patru medalii pentru elevii români la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori...

Patru medalii pentru elevii români la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori 2025: „România a fost, ca de obicei, la înălțime”

0
Sursa foto: Facebook/ Societatea pentru Excelență și Performanță în Informatică

Elevii români au obținut patru medalii la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori (JBOI – Junior Balkan Olympiad in Informatics), care s-a desfășurat în perioada 24–30 octombrie 2025, la Larnaca, Cipru, a informat Societatea pentru Excelență și Performanță în Informatică (SEPI).

Potrivit SEPI, cea de-a XVIII-a ediție a Balcaniadei de Informatică pentru Juniori a adunat la start 33 de participanți oficiali din Bosnia & Herțegovina, Bulgaria, Cipru, Grecia, Moldova, Macedonia de Nord, România, Serbia și Slovenia, alături de o echipă neoficială a țării gazdă.

”România a fost, ca de obicei, la înălțime! Toţi cei patru elevi care au reprezentat țara noastră s-au întors acasă cu medalii:

  • Rareș Hanganu – Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, București – medalie de argint (locul 4)
  • Andrei Nemțișor – Colegiul Național „Costache Negruzzi”, Iași – medalie de argint (locul 6)
  • Horia-Andrei Boeriu – Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, București – medalie de bronz (locul 10)
  • Mihnea Petru Apostol – Liceul Teoretic Internațional de Informatică, București – medalie de bronz (locul 15).”
Sursa foto: Facebook/ Societatea pentru Excelență și Performanță în Informatică

Liderii echipei României au fost prof. Emanuela Cerchez, de la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” Iaşi (vicepreședinte al Societății pentru Excelență și Performanță în Informatică) și Alin Gabriel Răileanu, student la Facultatea de Informatică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

”Competiția a fost una de înalt nivel științific, cu probleme provocatoare, complexe, originale și evaluări riguroase şi exigente, menite să testeze gândirea logică, creativitatea și performanța algoritmică a participanților.

Elevii români au demonstrat, încă o dată, pregătire de excepție, spirit competitiv și pasiune autentică pentru informatică, confirmând tradiția de excelență a României în domeniu”, a precizat SEPI, pe pagina de Facebook.

Citește și: Echipa României, pe primul loc la Olimpiada Balcanică de Informatică 2025, cu două medalii de aur și două medalii de argint

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.