Acasă Educația la zi Primul pachet de măsuri fiscale, care include și tăierea de burse școlare...

Primul pachet de măsuri fiscale, care include și tăierea de burse școlare sau creșterea normei didactice, promulgat de președintele Nicușor Dan

0
Sursa foto: presidency.ro

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat primul pachet de măsuri fiscal-bugetare, relatează Agerpres. Pachetul conține și măsurile din educație, precum tăierea unor categorii de burse pentru elevi, creșterea normei didactice, majorarea numărului de elevi dintr-o clasă și majorarea numărului de elevi de la care o unitate de învățământ poate avea personalitate juridică (comasări de școli).

”Tocmai ce am semnat primul pachet și tehnic este consistent. Sunt 30 de pagini, 40 de pagini și tot timpul când ai de făcut un pachet din astea, apar probleme tehnice”, a declarat șeful statului, potrivit sursei citate.

Președintele a făcut referire și la cel de-al doilea pachet de măsuri. ”La început de august o să avem o asumare a Guvernului în Parlament. Bineînțeles că atunci când iei măsuri care, după ani de zile în care România a cheltuit mai mult decât își permitea, când iei măsuri care reduc aceste cheltuieli, e dificil contactul dintre politicieni și populație și din cauza asta apar și tensiuni în coaliție. Eu ce vreau să spun în momentul ăsta este că este remarcabil că partidele pro-occidentale din România și-au asumat asta. Cel mai simplu pentru fiecare dintre ele ar fi fost să stea în opoziție”, a precizat șeful statului, într-o conferință de presă.

Sindicatele din educație i-au cerut președintelui Nicușor Dan să nu promulge Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare, semnalând ”consecințele deosebit de grave asupra angajaților din învățământ și a beneficiarilor educației”.

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, declara, joi, că așteaptă sugestii și propuneri astfel încât măsurile din educație să fie implementate ”cât mai puțin dureros”.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.