Acasă Educația la zi Ministrul Educației, despre examenul de admitere în clasa a V-a: „O soluție...

Ministrul Educației, despre examenul de admitere în clasa a V-a: „O soluție temporară” până când vor fi făcute reformele necesare

0

Examenele organizate pentru a trece dintr-o clasă în alta sunt ”soluții temporare, nu mecanisme de bune practici”, dar nu există altă soluție ”până când vom reforma curriculumul și vom crea acele standarde mai puternice de evaluare”, a declarat, luni, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, întrebat dacă este de acord cu admiterea în clasa a V-a.

”Eu nu sunt de acord în general cu examenele de selecție foarte dure, ca să spun așa, în cadrul unui învățământ obligatoriu. Am discutat în spațiul public și despre Evaluarea Națională în clasa VIII-a. Numai că, până când vom face reformele necesare, noi nu avem alte mecanisme pentru a face o testare standardizată a copiilor, pentru că în acest moment, vorbind cinstit – și știți și voi acest lucru – școlile sunt inegale între ele și notele pe care le dau profesorii sunt adesea inegale, fiindcă nu au niște standarde internalizate, comune, puternice, de aceea un 8 într-o școală dintr-un anumit județ înseamnă altceva decât un 8 într-o altă școală într-un alt județ și avem nevoie de aceste examene naționale standardizate”, a precizat Daniel David.

În ceea ce privește clasa a V-a, ministrul Educației a explicat că atunci când, la o școală, numărul copiilor care se înscriu este mai mare decât numărul de locuri, ”nu ai cum să faci selecția decât pe baza unui examen”, dar a arătat că acesta ”nu este obligatoriu” și că este opțiunea părinților de a alege acea școală.

”Haideți să fim și noi cinstiți până la capăt: dacă copiii se află în clasa a IV-a și doresc să intre în clasa a V-a în școala de care țin oarecum, adică nivelul primar este într-o structură gimnazială, de exemplu, sau chiar dacă nu este într-o structură gimnazială, școala respectivă este alocată unei școli gimnaziale, nu este niciun examen, nu este niciun concurs.

Deci, statul își realizează misiunea de a asigura o trecere lină a copiilor din clasa a IV-a în clasa a V-a. Există însă opțiunea unor părinți – și nu-i judec, e opțiunea lor și au dreptul la acest lucru – să-și ducă copiii într-o altă școală, deci nu cea care le este alocată, ca să spun așa. În momentul acela, când într-o școală în care ai clasa a V-a, ai mai mulți copii care se înscriu decât numărul de locuri pe care tu le ai, nu ai cum să faci selecția decât pe baza unui examen.

Dar acel examen, atenție, în clasa a V-a nu este obligatoriu. Copiii au posibilitatea să treacă în clasa a V-a din clasa a IV-a în structura educațională din care fac parte, doar că, repet, dacă vrei să mergi altundeva, întotdeauna trebuie să dai examen dacă sunt mai mulți copii pentru numărul de locuri pe care le avem. Asta e situația cu clasa a V-a”, a spus Daniel David.

Ministrul a mai arătat că el crede ”în examenele din clasa a II-a, a IV-a, a VI-a, a VIII-a, dar cu rol informativ, să știm cum stă școala, să ajungă informațiile la copii, ca părinții să știe cum stau copiii lor, profesorii să aibă intervenții mai personalizate, sunt foarte bune”.

”Caracterul lor de a face selecție pentru a trece dintr-o clasă în alta, cred că nu este unul indicat, dar în acest moment, până când vom reforma curriculumul și vom crea acele standarde mai puternice de evaluare, nu văd altă soluție. Deci, sunt soluții temporare, pentru mine, nu mecanisme de bune practici în acest moment”, a punctat ministrul.

În ceea ce privește Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a, ministrul a reluat ideea că aceasta nu ar trebui să mai fie atât de restrictivă.

”Noi, practic, în gimnaziu, evaluăm mai multe competențe, dar în final, standardizat, testăm două, ceea ce nu este în regulă, nu numai pentru selecție. Nici măcar nu știm, în urma acestei testări, dacă sistemul sau nivelul gimnazial și-a atins scopurile, că nu testăm standardizat toate competențele, deci este o problemă. Și după aceea te gândești ce strategie ai ca să nu fie o evaluare punctuală care să greveze traiectoria educațională sau de viață, practic, a copilului.

OECD-ul a spus că, da, poate ar merita luate în calcul notele de la gimnaziu, din clasa a VII-a, din clasa a VIII-a, că atunci nu mai e o evaluare punctuală, e o evaluare pe mai mulți ani. Discuția pe care eu am avut-o cu ei – și ați văzut-o și în timpul prezentării, și după aceea – a fost că, da, este o idee bună, dar haide să avem întâi standardizarea sistemului de notare. În acest moment, spuneam înainte, o notă de 7 într-o școală și într-un județ nu-i tot una cu un 7 într-o altă școală, uneori din același județ sau chiar din apropiere, astfel încât întâi trebuie să întâlnim standardele pentru notare, iar după aceea și eu sunt acord că trebuie să luăm în calcul un portofoliu educațional, inclusiv, probabil, note din clasa a VII-a și a VIII-a. Spuneam că nu-i momentul acum”, a precizat Daniel David.

Întrebat când va fi făcută această standardizare a notelor, ministrul a răspuns: ”Deocamdată să nu speriem copiii, ei să învețe, evaluarea nu se schimbă, se dă așa cum o știu ei. Probabil că dacă noi terminăm reforma la nivel de curriculum, la nivel de liceu, după aceea putem să ne focalizăm pe acest element de standardizare a notelor.

Sunt două variante. Odată ce am standardizat modalitatea de notare sau se poate întâmpla, poate, într-un an, doi sau trei, putem începe atunci Evaluarea Națională într-o altă logică, iar cineva ar putea să spună, chiar dacă vii cu un alt sistem, poate și mai predictiv ar fi să începi cu cei care după noul sistem intră în clasa V-a și atunci știu din start ce se va întâmpla cu ei în clasa a VIII-a. Astea sunt decizii pe care le vom lua atunci. Sistemul nostru este problematic. De multe ori nu poți implementa anumite metode pe care le vezi în alte țări, pentru că nu avem aceleași pre-rechizite, nu avem același start.”

Citește și: Daniel David anunță că vineri, cel târziu luni, va pune în consultare publică planurile-cadru pentru liceu/ Ce spune despre temele pentru acasă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.