Ligia Deca: Interzicerea şcolii în trei schimburi se aplică începând cu anul şcolar 2025-2026/ Peste 25.000 de elevi învață în şcoli cu trei schimburi

0

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, vineri, că interzicerea şcolii în trei schimburi, prevăzută de Legea învățământului preuniversitar, se va aplica începând cu anul şcolar 2025-2026. În București, conform Prefecturii Capitalei, sunt 11 școli în care elevii vor învăța în trei schimburi. La nivel național, potrivit datelor prezentate de Ligia Deca, peste 25.000 de elevi sunt înscrişi la şcoli în care se învaţă în trei schimburi.

”Legea (n.red. – Legea învățământului preuniversitar) vorbeşte, într-adevăr, despre interzicerea desfășurării procesului educativ în trei schimburi, numai că, dacă verificăm exact momentul de la care această prevedere intră în vigoare, la dispozițiile tranzitorii, o să vedem că ea se aplică începând cu anul școlar 2025-2026. Noi am făcut toate eforturile şi am solicitat atât inspectoratelor, cât şi autorităţilor publice locale să încerce să identifice soluţii. Pentru o parte din aceste unităţi de învăţământ, deja avem anunţate soluţii care vor fi utilizate fie la începutul anului şcolar, fie la câteva luni după, fiind în finalizare anumite lucrări care ar asigura alte spaţii, fie există soluții identificate”, a spus Ligia Deca, într-o conferință de presă, la Palatul Victoria.

Ministrul Educației a adăugat că, pentru unităţile de învăţământ care învaţă în trei schimburi, se vor face ”toate eforturile pentru ca la momentul în care prevederea legală, cu interzicerea învăţământului în trei schimburi, intră în vigoare, să nu mai avem nicio astfel de şcoală”.

”Fac apel către toate primăriile care, împreună cu inspectoratele, trebuie să găsească o soluţie în aceste cazuri, să facem împreună eforturi să nu mai avem astfel de situaţii, pentru că afectează calitatea actului educaţional – un proces în trei schimburi  – şi, de asemenea, fac apel către familiile elevilor să accepte soluţiile care presupun consorţii școlare sau relocarea procesului educațional, pentru că şi acolo există o anumită rezistenţă”, a mai arătat Ligia Deca.

În ceea ce privește numărul elevilor care încep luni şcoala în trei schimburi, ministrul Educației a spus că ”datele pe ultima estimare” arată că ”erau un pic peste 25.000 de elevi în unităţi care învaţă în trei schimburi”.

”În unele cazuri, din păcate, unitatea este singura unitate de învăţământ din unitatea administrativ-teritorială. Acolo este nevoie de investiţii în infrastructura şcolară. Noi chiar recent am încheiat un apel pentru construire de şcoli verzi, şcoli sustenabile, pe PNRR şi îndemn autorităţile publice locale să aplice pentru aceste fonduri disponibile, mai ales că ele vin din sursă europeană, în ideea de a reuşi să răspundem nevoii demografice de a avea noi unităţi de învăţământ”, a precizat Ligia Deca.

  • Potrivit Prefecturii Capitalei, din cele 427 unități de învățământ de stat din municipiul București, la 11 dintre acestea elevii vor merge la cursuri în 3 schimburi (total sau parțial), din cauza lipsei de spațiu, dar și a lucrărilor de reabilitare, modernizare sau extindere. De asemenea, din cauza lucrărilor aflate în derulare, mai multe unități de învățământ sunt relocate, orele de curs desfășurându-se în cadrul altor unități.
  • Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 prevede că ”procesul educațional se desfășoară în maximum două schimburi” (art.19, alin. 17), dar la capitolul ”Dispoziții tranzitorii și finale” stabilește că ”aplicarea prevederilor art. 19 alin. (17) se va face începând cu anul școlar 2025—2026”.

Luni, 11 septembrie, încep cursurile anului școlar 2023-2024. Elevii și preșcolarii vor avea 36 de săptămâni de cursuri, noul an școlar fiind împărțit în cinci intervale de cursuri și cinci intervale de vacanță.

Citește și: Anul școlar 2023-2024. Cursurile încep pe 11 septembrie. Prima vacanță, programată în perioada 28 octombrie – 5 noiembrie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.