Sorin Cîmpeanu: Toţi elevii aflaţi în dificultate din perspectivă socio-economică vor primi burse sociale. Cuantumul minim: 200 de lei/lună

0
Foto: adevarul.ro

Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, un cuantum minim al burselor sociale pentru elevi în valoare de 200 de lei/lună, a anunțat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. ”De burse sociale beneficiază de la bugetul de stat absolut toţi elevii aflaţi în dificultate din perspectivă socio-economică”, a precizat ministrul.

„Astăzi am adoptat o hotărâre de guvern prin care reglementăm cuantumul minim al burselor. Este vorba de un cuantum minim de 200 de lei pe lună pentru bursele sociale. De bursele sociale beneficiază toţi elevii care se încadrează în condiţiile de venit, deci, din familii cu venituri reduse. Beneficiază, de asemenea, toţi elevii care suferă de boli cronice, beneficiază toţi elevii care au dizabilităţi, beneficiază toţi elevii care sunt orfani de un părinte sau de ambii părinţi. Practic, de la bugetul de stat asigurăm burse sociale pentru absolut toţi elevii din România care se încadrează în aceste criterii sociale”, a afirmat Sorin Cîmpeanu, miercuri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, scrie Agerpres.

El a arătat că la bursele sociale se adaugă bursele de studiu, în valoare de 150 de lei/lună, bursele de merit – 200 de lei/lună şi bursele de performanţă – 500 de lei/ lună.

În timpul ședinței de Guvern, Sorin Cîmpeanu spunea că toţi elevii aflaţi în dificultate din perspectivă socio-economică vor beneficia de burse sociale în cuantum de 200 de lei.

„De burse sociale beneficiază de la bugetul de stat absolut toţi elevii aflaţi în dificultate din perspectivă socio-economică. Este vorba, în primul rând, de provenienţa din familii cu venituri reduse, la care se adaugă absolut toţi copiii care au probleme cronice, la care se adaugă copiii cu dizabilităţi, la care se adaugă orfanii de unul sau ambii părinţi. Toate aceste categorii de elevi vor primi şi primesc – avem hotărârea de Guvern astăzi pe agendă – burse sociale într-un cuantum de 200 de lei. În anul 2020 a fost 100 de lei, înainte de anul 2020 a fost de doar câţiva lei”, preciza Sorin Cîmpeanu, citat de Agerpres.

Transportul elevilor

Totodată, ministrul Educației a explicat că săptămâna viitoare ar urma să intre spre aprobare în Guvern un proiect de ordonanţă de urgenţă privind decontarea transportului elevilor.

„Peste aceste burse sociale, pe care, repet, le primesc toţi cei care au dreptul să le primească, avem asigurarea transportului de la domiciliu la şcoală. Este deja pe circuitul de avizare un proiect de ordonanţă de urgenţă despre care am discutat şi care sunt convins că va putea să intre săptămâna viitoare pe agenda şedinţei de Guvern, prin care decontarea transportului se face dublu faţă de condiţiile de până acum.

Este vorba, în primul rând, de o sumă forfetară pentru toţi acei elevi care locuiesc în altă localitate, care învaţă în altă localitate decât cea de domiciliu; o sumă forfetară care poate ajunge la 200, chiar 300 de lei per elev, peste bursa socială de 200 de lei. Sunt aceste alocaţii forfetare pentru ca peste 100.000 de elevi să poată ajunge la şcoală.

Aceste alocaţii forfetare, conform proiectului de ordonanţă de urgenţă, pot fi crescute cu până la 50% în cazul în care abonamentul de transport în zona respectivă, şi avem judeţe precum Suceava şi Constanţa, care au tarife foarte mari în raport cu celelalte judeţe la transport, vor fi prezentate aceste abonamente şi alocaţia forfetară va putea să crească cu 50%”, a afirmat Cîmpeanu.

Ministrul a ţinut să precizeze că bursele sociale se asigură prin bugetele autorităţilor locale, de la bugetul de stat, iar transportul tuturor elevilor din România, de acasă la şcoală, se asigură din bugetul Ministerului Educaţiei.

„În acest fel, un elev, repet, poate să primească bursă socială de 200 de lei, poate să primească 300 de lei spre exemplu alocaţii de transport şi dacă are performanţă, poate primi, conform proiectului de hotărâre de Guvern de astăzi, şi bursă de performanţă de 500 de lei. Deci, un elev aflat în dificultate socio-economică care merge la şcoală poate să primească din partea statului român un sprijin de 1.000 de lei pe lună. Încă o precizare, bursele sociale se acordă pe toată durata anului calendaristic, alocaţia de transport, în mod firesc, se acordă pe toată durata anului şcolar, pentru că are ca destinaţie mersul la şcoală”, a declarat Cîmpeanu.

Ce prevede proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea cuantumului minim al burselor lunare de performanță, de merit, de studiu şi de ajutor social pentru elevii din învățământul preuniversitar cu frecvență (2022 – 2023), postat pe site-ul Ministerului Educației:

”Art. 1. (1) În anul școlar 2022 – 2023 cuantumul minim al burselor lunare de performanță, de merit, de studiu şi de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învățământul preuniversitar cu frecvență, este de:

– 500 ron, pentru bursa de performanță,
– 200 ron, pentru bursa de merit,
– 150 ron, pentru bursa de studiu,
– 200 ron, pentru bursa de ajutor social.

(2) Bursele se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care
aparțin unitățile de învățământ preuniversitar și din sume defalcate din taxa pe valoare
adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinație.

(3) Autoritățile deliberative ale administrației publice locale pot stabili un cuantum mai
mare al burselor, în funcție de posibilitățile financiare ale unităților/subdiviziunilor
administrativ-teritoriale.

Art. 2. Bursele prevăzute la art. 1 alin (1) se plătesc la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.