Cinci eleve de clasa a IV-a, pasionate de pictură, organizează o expoziție cu vânzare. Marea lor dorință: înființarea „Uniunii micilor artiști plastici din Sibiu”

0

Cinci eleve de clasa a IV-a din Sibiu vor organiza, cu ocazia Zilei Copilului, o expoziție de pictură la Cisnădioara, în cadrul Ansamblului Agora, în care vor expune nu mai puțin de 51 de tablouri pictate pe pânză. Fetele își doresc înființarea ”Uniunii micilor artiști plastici din Sibiu”, copiii să aibă un spațiu unde să-și expună operele și speră ca expoziția lor să fie un punct de plecare către realizarea acestui vis.

Raffaella Capuzzo, Catinca Skladal, Diana Ioana David, Diana Brumă și Anna Voica sunt eleve la Liceul de Artă din Sibiu. Sunt pasionate de pictură și au decis să organizeze o expoziție cu vânzare intitulată ”Armonii – Expoziție de pictură”, care va avea loc în perioada 3-5 iunie.

”Acțiunea este una cât se poate de serioasă și bogată, având 51 de tablouri pictate pe pânză. Elevele își doresc ca această expoziție să fie un prim pas în înființarea <Uniunii micilor artiști plastici din Sibiu>”, spune Alina Hoară, învățătoare la Liceul de Artă. Cine sunt cele cinci eleve care își vor expune lucrările:

Catinca Skladal este pasionată de pictură și sculptură. În vârstă de 11 ani, amprenta ei artistică se regăsește în numeroase tablouri, cât și pe propria-i îmbrăcăminte. Dornică să învețe cât mai mult, lucrează la definirea propriului stil.

Diana Ioana David are 11 ani și de mic copil iubește să picteze imagini din natură, animale, personaje de desene animate. Nu știe încă dacă potențialul ei poate fi exploatat la maximum, însă este deschisă să învețe noi tehnici despre modul de abordare a picturii și desenului.

Diana Maria Brumă are 11 ani. Încă de mică a fost atrasă de desen și se poate spune că de atunci, în fiecare zi, și-a pictat propria ei lume. Așteaptă cu nerăbdare să învețe cât mai mult din secretele Artelor Plastice, pentru a-și putea defini și exprima propriile ei viziuni artistice.

Anna Isabela Voica are 10 ani și, de când i s-a pus pentru prima dată un creion în mână – de la vârsta de 1 an, desenează cu bucurie și curaj tot ceea ce îi trece prin minte. Desenul și pictura sunt cele mai mari pasiuni ale Annei, reprezentând reale forme de exprimare. Ea își dorește să devină arhitect, însă îmbrățișează cu entuziasm tot ceea ce îi poate oferi întreaga paletă a Artelor Vizuale.

Raffaella are 10 ani și este pasionată atât de desen, cât și de pictură. Nu poate spune încă ce-i place mai mult, dar simte bucurie după realizarea unui tablou și își dorește să învețe cât mai mult din acest domeniu.

Evenimentul de la Cisnădioara, organizat de Ansamblul Agora şi Științescu Hub, va debuta vineri, 3 iunie, ora 17.00, cu un program de balet, iar cele cinci eleve vor fi prezente acolo de vineri până duminică, între orele 16.00 și 20.00, și vor relata povestea tablourilor.

”În fiecare zi va fi și un moment artistic care va întregi evenimentul. Invităm comunitatea sibiană să vină la acest eveniment și să sprijine aceste cinci fete talentate care își expun picturile spre vânzare. Visul lor este ca toți copiii din Sibiu să aibă un spațiu unde să își poată expune operele și îmi doresc ca acest vis al lor să se împlinească”, mai declară învățătoarea.

Din banii strânși în urma expoziției, precizează Alina Hoară, vor fi cumpărate expozoare și tot ceea ce este nevoie pentru amenajarea unui spațiu de tipul galeriilor de artă. În prezent, învățătoarea caută sponsori care pot oferi un mic spațiu în Sibiu sau o instituție care să pună la dispoziție o sală.

”Eu le-am vorbit copiilor despre antreprenoriat la clasă și am pornit de la ideea să le arăt practic calea care trebuie urmată: de la un produs pe care ele îl au, să ajungă la a oferi servicii, sprijin tuturor copiilor care întâmpină astfel de dificultăți. Ele au identificat faptul că în Sibiu nu au unde să își expună operele și sunt mulți copii talentați care trebuie să aștepte mulți ani până să poată expune într-o galerie”, spune Alina Hoară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.