Testul de limbă străină pentru admiterea în clasa a V-a intensiv va consta într-o probă scrisă – ordin de ministru

0
Foto: pixabay.com

ADMITERE CLASA A V-A INTENSIV. Elevii care vor susține anul acesta testul de competențe lingvistice pentru admiterea în clasa a V-a cu program intensiv de studiu al unei limbi moderne de circulație internațională vor avea o probă scrisă, cu durata de 50 de minute.

Prevederea se regăsește într-un ordin publicat, miercuri, în Monitorul Oficial care completează Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a claselor cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv bilingv în unitățile de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.797/2017.

  • ”Prin derogare de la prevederile anexei nr. 2 la Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a claselor cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv bilingv în unitățile de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.797/2017, pentru anul școlar 2020—2021, testul de competențe lingvistice pentru admiterea în clasa a V-a cu program intensiv de studiu al unei limbi moderne de circulație internațională constă într-o probă scrisă, cu durata de 50 de minute”, stabilește ordinul.

Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.797/2017 prevedea, la anexa 2, că testul de competență lingvistică pentru admiterea în clasa a V-a cu program intensiv de studiu al unei limbi moderne de circulaţie internaţională constă dintr-o probă orală și o probă scrisă.

Și anul trecut, în urma unui ordin de ministru, testul de admitere în clasa a V-a a fost modificat prin renunțarea la proba orală și scurtarea probei scrise de la o oră la 50 de minute.

În noul ordin se mai menționează că, în anul școlar 2020—2021, ”prin derogare de la prevederile alin. (2), procedura privind organizarea și desfășurarea testului de competențe lingvistice pentru admiterea în clasa a V-a cu program intensiv de studiu al unei limbi moderne de circulație internațională se elaborează la nivelul unității de învățământ care organizează testul de competențe lingvistice pentru admiterea în clasa a V-a cu program intensiv de studiu al unei limbi moderne de circulație internațională și este avizată de inspectoratul școlar județean/al municipiului București.”

Citește și: Admitere clasa a V-a 2021. Când vor susține elevii probele scrise sau practice și în ce condiții se vor desfășura – document

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.