Ministerul Educației: 76,2% dintre candidații la Evaluarea Națională 2020 au obținut medii mai mari sau egale cu 5 – rezultate finale

0

REZULTATE FINALE EVALUAREA NAȚIONALĂ 2020. 76,2% dintre candidaţii care au susținut Evaluarea Naţională 2020 au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, după soluționarea contestațiilor, arată datele centralizate de Ministerul Educației. Numărul elevilor cu media generală 10 a crescut de la 839 la 892. 

Conform datelor obținute în urma reevaluării lucrărilor contestate, proporția candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 76,2% (122.252 de candidați), în creștere față de rezultatele inițiale (76,1%, înainte de contestații), se arată într-un comunicat al Ministerului Educației.

Din cei 160.468 de candidaţi prezenți, un număr de:

    • 122.252 candidaţi (76,2%) au obţinut medii mai mari sau egale cu 5
    • 38.216 candidaţi (23,8%) au obţinut medii sub 5
    • 892 candidaţi au obţinut media 10.

După contestații, a crescut și numărul candidaților cu media generală de 10: de la 839 la 892 (aproape dublu față de anul trecut: 459), precizează MEC.

  • La proba de Limba și literatura română, 135.242 de candidați (84%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 4.699 de candidați au obținut nota 10.
  • La Matematică, 112.721 de candidați (70.2%) au primit note mai mari sau egale cu 5(cinci), iar dintre aceștia, 3.335 de candidați au obținut nota 10.
  • La Limba și literatura maternă, 8.898 (93.1%) au primit note mai mari sau egale cu 5(cinci), iar un număr de 143 de candidați au obținut nota 10.

Județele în care s-au înregistrat cele mai multe medii peste 5 sunt: Cluj – 88,7%, București – 87,7%, Brăila – 86%, Galați – 80,9%, Vâlcea – 80,7%, Prahova – 80,2%, iar cele mai puține în Giurgiu – 60,3% și Teleorman – 63,6%.

Rezultate finale Evaluarea Națională 2020 – Urban vs Rural:

Potrivit MEC, la Evaluarea Națională din acest an au fost depuse 15.275 de contestații, mai puține decât în ultimii doi ani: în 2019, au fost depuse 21.509 contestații, iar în anul 2018 – 23.761 de contestații.

Rata de participare la Evaluarea Națională 2020 a fost de 93%: 160.468 de candidați prezenți (dintr-un total de 172.531 de candidați înscriși). Șapte elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă, lucrările acestora fiind notate cu 1(unu).

Rezultatele finale obținute de absolvenții clasei a VIII-a la Evaluarea Naţională 2020, după rezolvarea contestaţiilor, au fost publicate sâmbătă pe evaluare.edu.ro. 

Media generală obținută în cadrul Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în liceu.

Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula începând din data de 2 iulie, iar repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat va avea loc pe 10 iulie.

Absolvenţii de gimnaziu care, în prima etapă, au avut temperatura peste maximul admis, au fost în izolare ori carantină, precum şi cei care nu au venit din alte motive medicale pot participa, săptămâna viitoare, la sesiunea specială a examenului de Evaluare Națională. Luni, candidații vor susţine proba la Limba şi literatura română, iar marţi la Matematică.

Citește și: 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.