Daniela Vișoianu, președintele Coaliției pentru Educație, a devenit consilierul ministrului Monica Anisie

0
Foto: facebook.com/ Daniela Vișoianu

Daniela Vișoianu, președintele Coaliției pentru Educație, a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că a devenit consilierul ministrului Educației, Monica Anisie, scrie educatieprivata.ro.

Daniela Vișoianu explică, în postarea sa, că, prin decizia de a accepta invitația ministrului Monica Anisie, a ales să vadă ”cum funcționează ministerul și cum sunt organizate procesele”.

”Ipoteza este că toate vechile procese sunt bine mersi, foarte puțin modernizate iar nevoile “noi” sunt tratate marginal – asumate ca “ceva ce ar fi bine să fie, dar să nu le dăm importanță”. (…) De patru ani sunt implicată în toate procesele de consultare derulate pentru transformarea educației din România. Cumva pasul acesta continuă munca aproape voluntară. Măcar să îmi fie mai clar dacă, cum și când se va transforma acest serviciu public, orice serviciu public din România”, a scris Daniela Vișoianu, potrivit sursei citate.

Președintele Coaliției pentru Educație spune totodată, în mesajul său, că va avea normă parțială și ar ajuta-o să nu fie ”învestită cu așteptări prea mari”:

”Aceasta nu este o poziție executivă. Înțeleg că fac parte dintr-o echipă, că ministerele sunt sisteme care te omoară lent de nici nu îți dai seama. Am convenit cu câțiva prieteni să mă tragă de mânecă dacă derapez. Am optat pentru o normă parțială și am convenit să ne spunem una celeilalte dacă devenim incompatibile, nu ca persoane, ci ca roluri și în raport cu obiectivele pentru care suntem împreună. O să încerc să mă țin departe de mesajele celor care sunt dezamăgiți de alegerea mea, le voi respecta alegerea. O să încerc să mă țin departe de jocurile inerente de putere – urăsc să fiu folosită, mi se va întâmpla, știu – sper să îmi placă de mine și după această etapă”, a scris Daniela Vișoianu.

Daniela Vișoianu este al doilea consilier numit la Ministerul Educației, după Bogdan Steriopol, fost ziarist sportiv.

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, declara, săptămâna trecută, că l-a numit pe Bogdan Steriopol consilier în cadrul ministerului pentru a se ocupa de domeniul Educaţie fizică şi sport.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.