Admiterea la liceu 2019. Precizările Ministerului Educației privind broșura cu locurile la licee și organizarea admiterii

0

ADMITERE LICEU 2019. Ministerul Educației precizează, într-un comunicat de presă, dat miercuri publicității, că toate inspectoratele școlare au publicat pe site-urile proprii broșura pentru admiterea liceu, iar materialele în forma tipărită vor ajunge în școli până la finalul acestei săptămâni. Excepție vor face trei județe, unde distribuirea broșurii va fi finalizată la începutul săptămânii viitoare. MEN mai anunţă că nu au fost aduse modificări metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea admiterii la liceu pentru anul şcolar 2019 – 2020. Evaluarea Națională la finalul clasei a VIII-a va avea loc săptămâna viitoare, iar repartizarea computerizată la licee, în ziua de 12 iulie 2019. 

Precizările Ministerul Educației vin pe fondul întârzierii publicării broșurilor pentru admiterea în liceu, în condițiile, în care potrivit calendarului admiterii pentru anul şcolar 2019 – 2020, tipărirea broșurii care cuprinde informațiile despre admitere trebuia să aibă loc pe 13 mai 2019.

MEN spune că ”elaborarea, tipărirea, publicarea și difuzarea broșurilor de admitere în învățământul liceal sunt în responsabilitatea inspectoratelor școlare județene/al municipiului București”.

”Conform situației centralizatoare, la data prezentă, toate inspectoratele școlare județene/al municipiului București au publicat pe site-urile proprii broșura privind oferta de admitere în învățământul liceal, prin urmare toate unitățile de învățământ sunt în posesia informațiilor cu privire la rețeaua școlară.

Inspectoratele școlare au tipărit și distribuit broșurile și în format letric, astfel încât până la finalul acestei săptămâni toate materialele informative vor ajunge în toate unitățile de învățământ, cu excepția celor din județele Argeș, Brașov și Iași, în care distribuirea broșurilor se va finaliza la începutul săptămânii viitoare”, menționează MEN.

Pe de altă parte, Ministerul Educației precizează că nu au fost aduse modificări metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea admiterii la liceu, în condițiile confuziei create de declarațiile ministrului Educației potrivit cărora ”cei care iau note sub 5 să nu mai fie în licee, să meargă spre școli profesionale.”

”Precizăm că nu au fost aduse modificări metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat. (…) Completarea opţiunilor în  fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora, asistaţi de către diriginţii claselor a VIII-a, are loc după afișarea rezultatelor Evaluării Naționale, probele examenului de Evaluare urmând a se desfășura în perioada 18 – 21 iunie 2019.

După afișarea rezultatelor (25 iunie 2019), respectiv după soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor finale (29 iunie 2019), absolvenții clasei a VIII-a își pot calcula, cu certitudine, media de admitere pe baza căreia se exprimă opțiunile și se realizează repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat”, mai informează MEN.

Comunicatul integral al MEN:

Precizările Ministerului Educației Naționale cu privire la admiterea în sistemul de învățământ liceal de stat pentru anul şcolar 2019-2020

Conform situației centralizatoare, la data prezentă, toate inspectoratele școlare județene/al municipiului București au publicat pe site-urile proprii broșura privind oferta de admitere în învățământul liceal, prin urmare toate unitățile de învățământ sunt în posesia informațiilor cu privire la rețeaua școlară.

Inspectoratele școlare au tipărit și distribuit broșurile și în format letric, astfel încât până la finalul acestei săptămâni toate materialele informative vor ajunge în toate unitățile de învățământ, cu excepția celor din județele Argeș, Brașov și Iași, în care distribuirea broșurilor se va finaliza la începutul săptămânii viitoare.

Elaborarea, tipărirea, publicarea și difuzarea broșurilor de admitere în învățământul liceal sunt în responsabilitatea inspectoratelor școlare județene/al municipiului București.

În baza prevederilor art. 2 alin. (1) din OMEN nr. 4829/2018 privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2019-2020, cu modificările/completările ulterioare, admiterea absolvenților clasei a VIII-a în învățământul liceal de stat pentru anul şcolar 2019-2020 se desfășoară în conformitate cu Metodologia de  organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011-2012.

În context, precizăm că nu au fost aduse modificări metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat. Totodată, reamintim că informațiile referitoare la ultima medie de admitere în învățământul liceal pentru anul școlar 2018-2019, precum și alte date de interes general (numele liceului, specializarea, limba de predare, forma de învățământ, profilul, filiera, ultima medie de admitere din anul anterior etc.) se regăsesc și pe site-ul: http://admitere.edu.ro/2018/repartizare/

Completarea  opţiunilor  în  fişele  de  înscriere  de  către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora, asistaţi de către diriginţii claselor a VIII-a, are loc după afișarea rezultatelor Evaluării Naționale, probele examenului de Evaluare urmând a se desfășura în perioada 18 – 21 iunie 2019.

După afișarea rezultatelor (25 iunie 2019), respectiv după soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor finale (29 iunie 2019), absolvenții clasei a VIII-a își pot calcula, cu certitudine, media de admitere pe baza căreia se exprimă opțiunile și se realizează repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat.”

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.