Reprezentantul părinților, către ministrul Educației: ”Riscăm să transformăm școala într-un loc al bunului plac”

0
Foto: brasovultau.ro

Președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar, Iulian Cristache, îi transmite ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, să oblige colegiile din Brașov să respecte legea și să elimine prevederea din regulament în baza căreia elevii cu media generală sub 8.50 sunt dați afară din școală.

”Doamna ministru Ecaterina Andronescu, vă rog frumos să nu „RECOMANDAȚI”, ci să-i obligați să respecte legea! Unde-i lege, nu-i tocmeală! Prin „RECOMANDAREA” dumneavoastră, riscăm să transformăm școala într-un loc al bunului plac”, este mesajul lui Iulian Cristache, postat pe Facebook.

În opinia liderului Federației, ”povestea claselor de excelență de la Brașov a arătat până unde poate merge inconștiența părinților si incompetenta profesională a unor manageri de U.Δ.

”Chiar dacă putem găsi circumstanțe atenuante și să ne gândim că totul a fost făcut/gândit pentru performanta școlară, nu putem să ne PREFACEM că este normal ceea ce s-a întâmplat acolo. Se poate crea un precedent periculos, si anume, ca fiecare CA sa exceadă regulamentului cadru, lucru care poate duce la o anarhie în sistemul educațional.

În final, am și spus-o cu ceva zile-n urmă, în afară de niște sancțiuni, nu sunt de acord cu desfacerea contractului de muncă. Dacă s-ar proceda astfel, atunci ce am face cu directorii care au sub 50% promovabilitate(sub 5) la EN si cu 0% la BAC?”, mai scrie Iulian Cristache.

Reacția vine după ce ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a spus, într-o declarație  pentru Edupedu.ro că a vorbit cu inspectoarea generală și ”m-am înțeles cu domnia sa că le recomandă să elimine din regulamentul de funcționare al școlii această prevedere conform căreia părintele semnează că își retrage copilul dacă nu ia 8”.

Reamintim că trei colegii din Brașov au stabilit, prin regulamentele de organizare și funcționare sau prin contractul educațional, că elevii de gimnaziu vor fi dați afară din școală, dacă nu obțin, la sfârșitul anului școlar, o medie generală minimă – 8.50 în cazul unuia dintre colegii.

Cele trei colegii care au astfel de prevederi sunt Colegiul Național ”Andrei Șaguna”, Colegiul Național ”Dr. Ioan Meșotă” și Colegiul Național de Informatică ”Grigore Moisil”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.