Acasă Home Sorin Ionescu, ministrul delegat de la Educație: Privim cu mare atenţie Evaluarea...

Sorin Ionescu, ministrul delegat de la Educație: Privim cu mare atenţie Evaluarea Naţională. Ideal ar fi să îi evaluăm pe copii la toate materiile

0
Sorin Ionescu, ministru delegat pentru învățământul preuniversitar, alături de Sorin Costreie, ministrul Educației. Sursa foto: Facebook/Sorin Ionescu

Unul dintre lucrurile care nu funcţionează în şcoala românească este modul în care sunt evaluați elevii la sfârşitul clasei a VIII-a și ideal ar fi ca ei să fie evaluați la toate materiile, a declarat Sorin Ionescu, ministrul delegat pentru învățământul preuniversitar. Acesta a avansat ipoteza introducerii tezelor unice, astfel încât, a explicat ministrul, ”la finalul ciclului gimnazial să avem un portofoliu de note care să ducă către admiterea la liceu”.

”Privim cu mare atenţie Evaluarea Naţională. Unul dintre lucrurile care nu funcţionează în acest moment în şcoala românească este modul în care îi evaluăm pe elevi la sfârşitul clasei a VIII-a. Știți că a existat o întreagă discuţie dacă să dăm admitere la liceu sau nu. Sub forma în care era gândit, era clar că nici nu putea să funcţioneze, adică practic aveam două examene la un interval de câteva… (…)

Ideal ar fi dacă am putea să ajungem să îi evaluăm pe copii la toate materiile pentru că, în fond şi la urma urmei, această presiune pusă nedrept pe Limba română şi pe Matematică duce la faptul că în clasa a VIII-a copiii sunt supuşi unei presiuni extrem de mari, iar în momentul în care poate apărea un eşec – s-ar putea ca în ziua examenului la Limba română, un copil foarte bun să aibă o durere de cap, să îi fie rău sau poate chiar să se fi îndrăgostit, pentru că e vârsta la care copiii își dezvoltă astfel de relaţii – să greşească și să nu ajungă la acel liceu în urma repartizării.

Mie nu îmi place termenul de admitere pentru că nu este o admitere. Este, de fapt, o repartizare a tuturor elevilor din România către învăţământul liceal”, a spus Sorin Ionescu miercuri, în emisiunea Viitor pentru România, de la Prima News.

În acest context, ministrul a susținut ideea tezelor unice în clasele a V-a, a VI-a, a VII-a și a VIII-a, iar rezultatele să fie luate în calcul la repartizarea în licee. Sorin Ionescu a subliniat însă că aceste schimbări sunt doar o bază de discuție cu experții în educație, nu o decizie luată, iar eventualele modificări se vor aplica pentru elevii care intră în clasa a V-a.

”Mi-a plăcut foarte mult o idee, a domnului profesor Miclea de la Cluj, care suna așa: haideți să reintroducem tezele, pentru că am avut în trecut. Fiecare dintre noi a prins acea perioadă, iar de ce nu, o discuție – vă repet, nu o luaţi ca o declaraţie politică, ci luaţi-o ca o bază de discuţie cu tot ce înseamnă experţi în educaţie – ar fi de a crea o serie de teze unice în clasa a V-a, a VI-a, a VII-a, a VIII-a, astfel încât la finalul ciclului gimnazial să avem un portofoliu de note care să ducă către admiterea la liceu.

Un lucru pe care vreau să îl spun însă de la bun început: nicio modificare nu se va face decât pentru copiii care urmează să intre în ciclul de învăţământ respectiv, adică nu vom discuta niciodată despre schimbarea admiterii la liceu nici măcar cu cei care sunt în clasa a VII-a”, a precizat Sorin Ionescu.

Ministrul a arătat că normal este ca părinții și elevii să cunoască parcursul educațional cel puțin pe următorii 4-5 ani. ”Cred că acest element de instabilitate… știți că a existat o lungă perioadă, și nu numai la Educație, a existat moda buretelui. Când a venit un nou ministru, a șters cu buretele tot ce au făcut ceilalți, bun, rău, nu a contat, și a venit cu o nouă idee de reformă. Nu vrem să reformăm lucrurile. Vrem doar ca lucrurile care funcționează bine să rămână și să îndreptăm eventualele inechități sau eventualele lucruri care s-au aplicat strâmb”, a adăugat Sorin Ionescu.

Citește și: Sorin Costreie ar schimba examenul de Evaluare Națională de la clasa a VIII-a: „Aş vrea să-l îmbunătăţim. Aş mai aduce în joc o probă”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.