DEFINITIVAT 2026. Proba scrisă a examenului de Definitivat 2026 va avea loc pe 14 iulie, prevede calendarul aprobat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Candidații se pot înscrie pentru susținerea examenului până în data de 10 octombrie.
UPDATE Ordinul privind aprobarea Calendarului de organizare și desfășurare a examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar în anul școlar 2025-2026 a fost publicat vineri, 29 august, în Monitorul Oficial.
MEC a lansat, luni, în consultare publică proiectul de ordin privind aprobarea calendarului de organizare și desfășurare a examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar 2025-2026.
Potrivit propunerii, înscrierea candidaților va avea loc până pe 10 octombrie 2025, iar efectuarea celor două inspecții de specialitate este programată până în data de 29 mai 2026 (prima, până în 6 februarie 2026).
Proba scrisă se va desfășura pe 14 iulie, rezultatele inițiale urmând să fie comunicate pe 21 iulie. În perioada 21-22 iulie se pot depune contestații, iar pe 27 iulie vor fi afișate rezultatele finale.
























