Acasă Examene Lista olimpiadelor și concursurilor internaționale pentru care se pot echivala probele scrise...

Lista olimpiadelor și concursurilor internaționale pentru care se pot echivala probele scrise la examenul de Bacalaureat 2025

0

Ministerul Educației a publicat miercuri, 18 decembrie, lista olimpiadelor și concursurilor internaționale recunoscute de minister pentru care se pot echivala probele scrise de la examenul național de Bacalaureat – 2025.

”Față de anul trecut, a fost introdusă în listă Olimpiada Internațională de Chimie Aplicată. O altă noutate constă în posibilitatea echivalării premiului de la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică fie cu proba scrisă la Matematică, fie cu cea la Fizică”, precizează Ministerul Educației, într-o postare pe Facebook.

Înscrierea candidaţilor la examenul de Bacalaureat 2025, prima sesiune, pentru susținerea probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale are loc în perioada 16-20 decembrie 2024. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, probele vor fi susținute în perioada 27 ianuarie – 7 februarie. 

Calendarul probelor de evaluare a competențelor – BAC 2025:

  • 27—29 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
  • 29—31 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
  • 3—5 februarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
  • 5—7 februarie 2025: Evaluarea competențelor digitale — proba D

Calendarul probelor scrise – BAC 2025:

  • 10 iunie 2025: Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
  • 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
  • 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă
  • 16 iunie 2025: Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă

Rezultatele inițiale din prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2025 vor fi afișate pe 20 iunie, iar cele finale pe 30 iunie.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.