Gala Profesorul Anului din mediul rural 2023. Cine sunt cei 15 finaliști. Câștigătorii vor fi anunțați pe 23 februarie

0

Teach for Romania a anunțat, joi, finaliștii celor cinci categorii ale Galei Profesorul Anului din mediul rural. În total au fost primite 390 de nominalizări, propunerile fiind făcute de elevi, părinți, colegi de catedră sau membri ai comunităților din care profesorii fac parte. Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul galei care va avea loc pe 23 februarie. 

Gala Profesorul Anului din mediul rural, în care sunt premiați educatori, învățători, profesori sau consilieri școlari din școlile rurale, se află la a doua ediție, fiind organizată de Teach for Romania.

Pentru ediția din acest an, nominalizările au putut fi făcute până pe 15 ianuarie, la fiecare dintre cele cinci categorii: prevenirea abandonului școlar, dezvoltarea literației, dezvoltarea abilităților socio-emoționale, dezvoltarea leadership-ului la elevi și implicarea în comunitate.

În urma jurizării, la fiecare categorie au fost desemnați câte trei profesori finaliști. Teach for Romania a publicat lista finaliștilor pe pagina de Facebook a organizației.

Finaliștii categoriei ”Prevenirea abandonului școlar”:

  • Nicoleta Maria Gavrilă – învățător, Școala Primară Nr. 1 Valea Mănăstirii, Țițești, județul Argeș
  • Marinela Culea – director, Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau”, Brănești, județul Ilfov
  • Cătălina Geantău – învățător, Școala Gimnazială Nr. 1 Domnița, Țibana, județul Iași

Finaliștii categoriei ”Dezvoltarea literației”:

  • Valeria Florentina Neagu – profesor, Școala Gimnazială Nr. 1, Curcani, județul Călărași
  • Maria Fazakas – învățător, Școala Gimnazială Ip, județul Sălaj
  • Daniela-Paraschiva Danka – Profesor, Dir adjunct, Școala Gimnazială Roșia, județul Sibiu

Finaliștii categoriei ”Dezvoltarea abilităților socio-emoționale”:

  • Angelica Cocea – învățător, Liceul Tehnologic „Petre P. Carp”, Țibănești, județul Iași
  • Elena Grădinaru – învățător, Școala Gimnazială „Ion Ghica” Tortoman, județul Constanța
  • Elena Spiridon – învățător, Școala Gimnazială „Gheorghe Șincai”, Șinca Veche, județul Brașov

Finaliștii categoriei ”Dezvoltarea leadership-ului la elevi”:

  • Iulia Mihalache – învățător, Liceul Tehnologic Drăgănești-Olt, județul Olt
  • Daniela Eugenia Dinu – profesor, Școala Gimnazială Rusănești, Fârtățești, județul Vâlcea
  • Tatiana Cristian – profesor, Școala Gimnazială „Prof General Gheorghe Gheorghiu”, Gologanu, județul Vrancea

Finaliștii categoriei ”Implicarea în comunitate”:

  • Flavia Lorena Cut Lupulescu – director, Școala Gimnazială Boldur, județul Timiş
  • Bogdan Mira – profesor, Școala Gimnazială Slimnic, judetul Sibiu
  • Maria Cleopatra Stoicescu – profesor, Școala Profesională Starchiojd, județul Prahova

Câștigătorii celor cinci categorii vor fi anunțați pe 23 februarie în cadrul Galei ce va fi organizată la Ateneul Național Iași, începând cu ora 17.00. Evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook Teach for Romania.

Citește și: Câștigătorii Galei Profesorul Anului din mediul rural, un eveniment organizat de Teach for Romania, aflat la prima ediție

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.