Ligia Deca: Atât am de spus pe buget – 3,2, nu 2,1; am văzut cum s-a dus în media. CNE: Bugetul Ministerului Educaţiei, cel mai mic din ultimii ani

0

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, vineri, că bugetul pe anul viitor pentru Educaţie este de 3,2% din PIB, şi nu 2,1%, aşa cum a relatat presa. În schimb, Consiliul Naţional al Elevilor susţine că bugetul Ministerului Educaţiei pentru anul 2023 este „cel mai mic din ultimii ani”. „Deşi oficialii au transmis faptul că bugetul educaţiei este în creştere faţă de anul 2022, ajungând la procentul de 3,2% din PIB, trebuie să subliniem faptul că diferenţa de 1,1% este calculată prin adunarea tuturor sumelor prevăzute la capitolul <învăţământ>, incluzând şi bugetele locale, judeţene şi ale altor instituţii”, spun elevii.

„Fiecare dintre noi trăieşte într-o multitudine de contexte, iar eu, astăzi, sunt sub imperiul a două dintre ele. Una este dezbaterea pe buget. Atât am de spus pe buget – 3,2 nu 2,1 – că am văzut cum s-a dus în media. Da, şi bursele elevilor şi costurile pentru întreţinerea şi reparaţia şcolilor fac parte tot din bugetul educaţiei.

Am descentralizat şcolile acum mai mult de 10 ani şi încă oamenii nu cer primarilor să aibă grijă de şcoli, se uită tot numai la Ministerul Educaţiei şi asta este ceva ce putem schimba împreună schimbând înţelegerea şi îmbunătăţind înţelegerea mecanismelor pe care statul le are atunci când vine vorba despre decizii şi despre responsabilităţi. Asta nu înseamnă că e suficient ca procent din PIB.

E o creştere, dar, sper eu, că noul pachet de legi ale educaţiei va aduce o creştere substanţială care să însemne într-adevăr calea către România educată”, a spus Ligia Deca citată de Agerpres, la conferinţa „Învaţă şi dă mai departe”, organizată de Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale.

Reacția elevilor

Reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor susţin că bugetul Ministerului Educaţiei pentru anul 2023 este ”cel mai mic din ultimii ani” şi solicită Parlamentului amendarea proiectului Legii bugetului de stat pentru anul 2023, astfel încât sectorul de învăţământ „să se bucure cu adevărat de o finanţare adaptată nevoilor specifice”.

„În ceea ce priveşte alocările bugetare pentru sistemul naţional de învăţământ, constatăm cu stupoare faptul că Guvernul României a ales să aloce nici mai mult nici mai puţin de 2,1% din Produsul Intern Brut pentru bugetul Ministerului Educaţiei, cel mai mic buget din ultimii ani, contrar tuturor politicilor publice asumate de stat. Deşi oficialii au transmis faptul că bugetul educaţiei este în creştere faţă de anul 2022, ajungând la procentul de 3,2% din PIB, trebuie să subliniem faptul că diferenţa de 1,1% este calculată prin adunarea tuturor sumelor prevăzute la capitolul „învăţământ”, incluzând şi bugetele locale, judeţene şi ale altor instituţii”, susţin elevii de la CNE într-un comunicat remis vineri Agerpres.

Potrivit acestora, „o mulţime de oportunităţi” de investiţii majore, „care ar fi putut aduce o reformă reală” în sistemul de învăţământ, nu vor fi concretizate.

„Practic, guvernanţii au decis să îşi asume public, prin aprobarea proiectului de buget în şedinţa de guvern din data de 8 decembrie 2022, încălcarea tuturor asumărilor şi declaraţiilor făcute în ultimul an, mai ales în contextul proiectului „România Educată”, care ar fi impus cel puţin o dublare a resurselor bugetare puse la dispoziţia educaţiei. Consiliul Naţional al Elevilor condamnă cu fermitate modul în care Guvernul României a tratat problematica finanţării educaţiei şi solicită Parlamentului României să îşi asume amendarea proiectului Legii bugetului de stat pentru anul 2023, astfel încât sectorul de învăţământ să se bucure cu adevărat de o finanţare adaptată nevoilor specifice”, se arată în comunicat.

Bugetul pentru învăţământ prevăzut pentru anul 2023 este de 49,509 miliarde lei, respectiv 3,2% din PIB, susţineau miercuri reprezentanţii Ministerului Educaţiei pe pagina de Facebook.

„În aceste condiţii, bugetul învăţământului pentru anul 2023, pe toate sursele de finanţare, este mai mare cu 6,032 miliarde de lei faţă de execuţia preliminară pentru anul 2022”, afirmau reprezentanţii Ministerului Educaţiei.

Potrivit acestora, în anul 2023, cheltuielile cu educaţia vor avea o pondere de 8,14% în bugetul general consolidat (în creştere faţă de 2022), ponderea raportată la PIB fiind, de asemenea, în creştere – 3,2%, faţă de execuţia preliminară de 3,12%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.