Borcanul cu răvașe, cel mai frumos dar la sfârșit de clasa a II-a. Elevii învățătoarei Sorina Iacob și-au primit premiile acasă FOTO
Momente de bucurie pentru cei 21 de copii din clasa învățătoarei Sorina Iacob. Fiecare dintre ei a primit acasă un cadou de la ”doamna”,...
Grădinițele, creșele și after-school-urile se redeschid începând de luni. Măsura este valabilă și pentru grădinițele de stat – Guvern
Începând cu 15 iunie, părinţii vor putea duce copiii la creşe, grădiniţe şi after-school-uri, indiferent că acestea sunt de stat sau private, a anunțat,...
Avocatul Poporului recomandă eliminarea prevederilor ce interzic accesul elevilor cu temperatură la examenele naționale
Avocatul Poporului recomandă eliminarea prevederilor ce interzic accesul elevilor cu temperatură peste 37,3 grade Celsius la examenele naţionale, susţinând că prin această măsură se...
Orban: Permitem în condiţii extrem de stricte redeschiderea grădiniţelor și after-school-urilor care funcţionează în mod normal pe perioada verii
Premierul Ludovic Orban a declarat, joi seara, că sprijinul financiar pentru părinţii care stau acasă cu copiii încetează la finalul anului şcolar, iar unele...
Președintele CNE: Elevii nu se mai simt motivaţi să meargă la şcoală. Programa nu este adaptată nevoilor lor
Preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor (CNE), Antonia Pup, a declarat joi, în cadrul unei dezbateri online pe tema școlilor-pilot, că elevii nu se mai...
CNCD: Interzicerea accesului candidaţilor cu temperatură de peste 37,3 grade la examenele naţionale este discriminare indirectă
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) consideră că interzicerea accesului candidaţilor cu temperatură de peste 37,3 grade Celsius la examenele naţionale reprezintă "discriminare indirectă",...
O elevă de la o școală din Suceava, confirmată cu COVID-19. Este al doilea caz de infectare în rândul elevilor din județ
Cursurile de pregătire pentru examenele naţionale ale Şcolii Gimnaziale ''Miron Costin'' din Suceava au fost suspendate, după ce o elevă de clasa a VIII-a...
Festivitate de absolvire pe terenul de sport, cu măşti şi păstrând distanţa: „Este o absolvire aparte, pentru o generaţie aparte” VIDEO
O festivitate de absolvire aparte, adaptată restricţiilor impuse de pandemia de coronavirus, a avut loc joi la Balş, la Liceul Teoretic 'Petre Pandrea', unde...
Cadoul profesorilor de la o școală din Baia Mare pentru absolvenții clasei a VIII-a: ”Copiii au plâns. Feedback-ul lor a fost extraordinar” VIDEO
Profesorii cântă pentru elevi. Este modul inedit prin care cadrele didactice de la Școala Gimnazială "Dr. Victor Babeș" din Baia Mare au vrut să...
Normele metodologice de aplicare a legii anti-bullying au fost publicate în Monitorul Oficial, anunță Ministerul Educației
Normele metodologice pentru aplicarea legii de prevenire și combatere a bullying-ului în școli au fost aprobate prin ordin al ministrului Educației și publicate în...














