Școli pilot 2026-2027. Aplicațiile pot fi depuse în perioada 16 martie – 29 mai – calendarul complet al apelului lansat de MEC

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a lansat apelul pentru înscrierea în rețeaua de școli-pilot, în anul școlar 2026-2027. Unitățile de învățământ interesate să piloteze...

Admiterea la liceu 2026. Elevii olimpici se pot înscrie în clasa a IX-a fără susținerea examenului de Evaluare Națională UPDATE

ADMITERE LICEU 2026. Absolvenții clasei a VIII-a care au obținut, pe parcursul gimnaziului, premiul I la olimpiadele naționale și premiile I, II sau III,...

Mihai Dimian este noul ministru al Educației și Cercetării. Președintele Nicușor Dan a semnat decretul de numire

Mihai Dimian, rector al Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava, va prelua portofoliul Educației și Cercetării. Președintele Nicușor Dan a semnat, marți, decretul de...

Mihai Dimian, rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, propus ministru al Educației. Decizia a fost luată în ședința conducerii PNL

Mihai Dimian, rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, a fost propus şi validat, în unanimitate, luni, în ședința Biroului Politic Național al PNL,...

Evaluare Națională 2026, clasa a VIII-a – Matematică. Model de subiecte și barem de corectare – ISJ Sibiu, februarie

EVALUARE NAȚIONALĂ 2026, clasa a VIII-a. Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Sibiu a publicat, în luna februarie, un nou model de subiecte la Matematică pentru...

Bacalaureat 2026. Noi modele de subiecte la Matematică, publicate de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu – setul 3

BACALAUREAT 2026. Al treilea set de teste de antrenament la Matematică - modele de subiecte și bareme de corectare - pentru examenul de Bacalaureat...

Înscrierea în clasa pregătitoare 2026-2027. Informații pentru părinți/ cele mai frecvente întrebări și răspunsuri – Ministerul Educației

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a publicat un material, în format întrebare – răspuns, cu principalele informații privind înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în...

Clasa pregătitoare 2026-2027. Calendarul pentru înscrierea copiilor, aprobat. Cererile vor fi depuse în perioada 31 martie – 6 mai

Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2026 – 2027 va începe pe 31 martie și se va încheia pe 6 mai, conform...

Când va avea Educația un nou ministru. Ilie Bolojan spune că va face nominalizarea „în zilele următoare”, după ce se întoarce de la Bruxelles

Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că va face o nominalizare pentru funcţia de ministru al Educaţiei după ce revine din vizita de...

Noua programă la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost publicată în Monitorul Oficial – conținuturile și recomandările de autori

Noile programe școlare pentru disciplina Limba și literatura română - clasa a IX-a, care vor fi aplicate începând din anul școlar 2026-2027, au fost...

Teatru pentru BAC 2026: 10 opere din programa de examen, puse în scenă de studenții de la UNATC. Spectacolele – între 16 și 25 martie

Studenții de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) "I.L. Caragiale" din București pun în scenă, în acest an, zece opere din...

Un nou set de programe pentru liceu, lansat în consultare publică. Printre propuneri: Matematică – filiera tehnologică, clasele XI-XII

Un nou set de 330 de programe școlare pentru liceu a fost lansat în transparență instituțională, a anunțat, luni, Ministerul Educației și Cercetării (MEC)....

Gala „Profesorul Anului din mediul rural” 2026. Câștigătorii ediției din acest an sunt din județele Dolj, Iași, Vâlcea și Vrancea

Patru profesori de la sat au fost premiați vineri, la Cluj-Napoca, în cadrul Galei ”Profesorul Anului din mediul rural” 2026. Ana-Maria Hanganu, Ana-Maria Stăncălie,...

Programa la Română pentru clasa a IX-a a fost aprobată. MEC: Organizarea conținuturilor nu este guvernată exclusiv de criteriul cronologic

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a anunțat, joi, că au fost aprobate noile programe pentru disciplina Limba și literatura română - clasa a IX-a....

MEC, despre vacanța din februarie: Are scopul de a echilibra perioadele de învățare/ Sintagma „vacanță de schi” nu figurează în documentele oficiale

Vacanța școlară din luna februarie, stabilită la nivel județean, are scopul de a echilibra perioadele de învățare și de a preveni suprasolicitarea copiilor, neavând...

Școlile rămân închise în județul Galați și joi, 19 februarie – decizie a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență UPDATE

Cursurile în toate unitățile de învățământ din județul Galați, inclusiv din municipiul Galați, se vor desfășura în sistem online și joi, 19 februarie, a...

Cursurile cu prezență fizică, suspendate în toate școlile din județele Giurgiu, Galați și Vrancea din cauza vremii severe UPDATE

Cursurile cu prezență fizică sunt suspendate miercuri, 18 februarie, în toate unitățile de învățământ din județele Giurgiu, Galați și Vrancea, din cauza condițiilor meteorologice...

Bacalaureat 2026, simulare județeană Bacău – februarie. Subiectele și baremele de corectare la Matematică, proba obligatorie a profilului

SIMULARE JUDEȚEANĂ BAC 2026. Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bacău organizează, în perioada 16-18 februarie, simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat. Marți, 17 februarie,...

Subiectele și baremele de corectare la Limba și literatura română de la simularea județeană Bacău pentru BAC 2026

SIMULARE JUDEȚEANĂ BAC 2026. Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bacău organizează, în perioada 16-18 februarie, simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat. Luni, 16 februarie,...

Structura anului școlar 2026-2027, în Monitorul Oficial. Elevii încep școala pe 7 septembrie/ intervalele de cursuri și de vacanță – document

Ordinul ministrului interimar al Educației și Cercetării prin care este aprobată structura anului școlar 2026-2027 a fost publicat luni, 16 februarie, în Monitorul Oficial....