Daniel David: Îi așteptăm pe copii luni la școală. Cadrele didactice îi vor primi în clase/ Liderul FSLI: În multe școli, sălile de clasă vor fi goale
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a transmis un mesaj înainte de începerea școlii, în care spune că elevii sunt așteptați luni, 8 septembrie,...
Noile criterii de acordare a burselor școlare, în Monitorul Oficial. Burse de merit – și pentru olimpicii de clasa a IX-a, admiși la liceu fără examen
Bursele de merit se acordă pentru maximum 15% dintre elevii cu media peste 9 dintr-o clasă de gimnaziu și liceu și, suplimentar, celor care...
Luni, 8 septembrie – prima zi de școală. Sindicaliștii protestează în stradă, festivități de deschidere a anului școlar – restrânse sau anulate
Cursurile anului școlar 2025-2026 încep luni, 8 septembrie, însă prima zi de școală este marcată de protestele sindicatelor din educație, nemulțumite de măsurile de...
Calendarul examenului de Bacalaureat 2026, aprobat. Evaluarea competențelor: 8-17 iunie; probele scrise: 29 iunie-3 iulie
BAC 2026. Prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2026 va începe în data de 8 iunie cu probele de evaluare a competențelor, prevede calendarul...
Evaluare Națională 2026, clasa a VIII-a. Calendarul examenului a fost publicat în Monitorul Oficial. Probele vor avea loc în perioada 22-26 iunie
EVALUARE NAȚIONALĂ 2026, clasa a VIII-a. Examenul de Evaluare Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2025-2026, va avea loc în perioada...
Patru medalii de argint pentru elevii români la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori 2025
Echipa României, formată din elevi în clasele a VI-a, a VII-a, a VIII-a și a IX-a, a obținut patru medalii de argint la cea...
Bursele pentru elevi, aprobate de Guvern. Au fost eliminate criteriile de departajare în cazul burselor de merit – noile prevederi
Noile burse pentru elevi și criteriile de acordare a acestora au fost aprobate joi, 4 septembrie, în ședința de Guvern, a informat Ministerul Educației...
Ministrul Educației: Așteptarea mea este că luni vom avea școlile deschise. Niciun profesor nu-și va permite să nu primească elevii în clasă
"Invitația și așteptarea mea este că luni vom avea școlile deschise", iar ”părinții trebuie să înțeleagă acest lucru, să își ducă cu curaj copiii...
Calendarul evaluărilor naționale la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2025-2026 – proiect. Probele vor avea loc în perioada 12-28 mai
Evaluările Naționale pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, în anul școlar 2025 - 2026, vor începe pe 12 mai și se...
Daniel David: Este aproape imposibil să abrogăm măsurile fiscal-bugetare. Dacă demisia mea ar anula aceste măsuri, cu bucurie mi-aș da demisia
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat, miercuri, că este ”aproape imposibil” să fie abrogate măsurile fiscal-bugetare luate în sistemul de învățământ în...














