Cursuri suspendate sau desfășurate online în nouă unități de învățământ din țară, luni, 12 ianuarie, din cauza vremii nefavorabile
Cursurile în șase școli din țară se vor desfășura online luni, 12 ianuarie, iar în alte trei unități de învățământ activitatea va fi suspendată,...
Metodologia pentru predarea Religiei, în Monitorul Oficial. Școlile vor organiza activități pentru elevii care au ales să nu studieze disciplina
Unitățile de învățământ stabilesc, prin propriul regulament, activitățile pe care elevii care nu studiază Religia le pot desfășura, spațiile în care aceste activități au...
Noile programe școlare pentru liceu, cu excepția programei de Limba și literatura română, au fost publicate în Monitorul Oficial
Programele școlare pentru liceu, care se vor aplica începând cu clasa a IX-a din anul școlar 2026-2027, au fost publicate joi, 8 ianuarie, în...
Școli închise în mai multe județe din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. MEC: Aproximativ 62.000 de elevi și preșcolari, afectați
Cursurile au fost suspendate sau au avut loc în format online joi, 8 ianuarie, în aproape 200 de unități de învățământ din țară, cele...
Definitivat 2026. Ministerul Educației a publicat modele de subiecte și bareme pentru proba scrisă a examenului
Ministerul Educației și Cercetării, prin Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare, a publicat modele de subiecte și bareme pentru Definitivat 2026. Proba scrisă a...
Modele de subiecte și bareme de evaluare pentru concursul de Titularizare 2026, publicate de Ministerul Educației
Ministerul Educației și Cercetării, prin Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare, a publicat modele de subiecte și bareme pentru concursul de Titularizare 2026. Conform...
Joi, 8 ianuarie, prima zi de școală din modulul 3: elevii reiau cursurile după vacanța de sărbători – programarea pe județe a vacanței din februarie
Elevii și preșcolarii revin la cursuri joi, 8 ianuarie, după vacanța de sărbători. Începe al treilea modul de învățare din acest an școlar, urmat...
Primul set de teste de antrenament la Matematică pentru BAC 2026 – ISJ Sibiu. Subiecte și bareme la Limba și literatura română
BACALAUREAT 2026. Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Sibiu a publicat primul set de teste de antrenament la Matematică pentru examenul de Bacalaureat 2026, precum și...
Ilie Bolojan, despre înlocuitorul lui Daniel David la Educație: Analizăm variantele pe care le avem. Vom veni cu o propunere în luna ianuarie
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, că va veni cu o propunere pentru portofoliul Educației în luna ianuarie, după ce conducerea PNL va analiza...
Evaluare Națională 2026, clasa a VIII-a. ISJ Sibiu: trei variante de subiecte la Română, testare județeană. Model de subiecte și barem la Matematică
EVALUARE NAȚIONALĂ 2026, clasa a VIII-a. Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Sibiu a publicat, în luna decembrie, primul test de antrenament la Matematică pentru Evaluarea...














