Şcolile dintr-o comună aflată la marginea municipiului Cernăuţi, transformate în ”fabrici” de plase de camuflaj pentru armata ucraineană

0

Două şcoli dintr-o comună aflată la marginea municipiului Cernăuţi, cu o importantă comunitate de etnici români, s-au transformat, de la declanşarea războiului, în „fabrici” care produc plase de camuflaj pentru armata ucraineană, relatează într-un reportaj trimișii speciali ai Agerpres.

Cadrele didactice ale şcolilor din comuna Ceahor, împreună cu localnicii, s-au mobilizat pentru a veni în sprijinul militarilor implicaţi în război. Voluntarii primesc materialul textil, îl taie şi apoi îl leagă pe plase scoase de pe terenurile de fotbal din localităţile lor, dar şi din alte localităţi.

Natalia predă limba ucraineană şi, în timp ce elevii se află în vacanţă forţată, ea şi colegele sale confecţionează produse de camuflaj. „Ne-am strâns toţi la un loc, părinţi, copii, învăţători, şi oferim ajutor pentru armată, pentru militari. Facem ce putem în timpul acesta greu. Facem produse din camuflaj pentru ca militarii noştri să poată să se ascundă”, a povestit Natalia.

Oamenii simt nevoia să fie solidari cu bărbaţii care au plecat să lupte pentru ţara lor. „Fabrica s-a deschis în prima zi război, ca să facem ceva pentru oamenii din Ucraina şi ca să le fie mai uşor celor de pe front. Îi ajutăm pe toţi oamenii din Ucraina”, a spus o altă localnică implicată în confecţionarea de camuflaje.

În timpul zilei, când autorităţile ucrainene lansează avertismente către populaţie, pornind sirenele, toţi „muncitorii” se opresc din lucru şi se adăpostesc pe holurile şcolii, iar o localnică, Zenaida, citeşte o rugăciune. La final, toţi îşi fac cruce şi se roagă pentru poporul ucrainean. Când sirenele se opresc, femeile se întorc la muncă. „Şi copii, şi femei, cu toţii ajutăm armata”, susţine primarul din Ceahor, Gheorghe Cobliuc.

Administraţia localităţii asigură şi spaţii de cazare pentru refugiaţi, la grădiniţa din localitate, dar face şi colecte de alimente şi haine pentru populaţia aflată în nevoie.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.