Metodologia de organizare a concursului pentru ocuparea funcţiei de inspector şcolar, publicată în Monitorul Oficial

Ministerul Educaţiei și Cercetării a aprobat metodologia de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de inspector şcolar, relatează Agerpres.  Potrivit metodologiei aprobate prin...

Trei colegii din Braşov, amendate de CNCD pentru că au condiționat continuarea cursurilor de către elevi prin obţinerea anumitor medii

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a amendat trei colegii din Braşov cu câte 2.000 de lei pentru că au condiţionat, prin prevederile din...

O elevă din Vaslui l-a rugat pe primar să îi cumpere un telefon pentru cursurile online: ”Când voi primi alocaţia, vă voi aduce banii”

O elevă din comuna vasluiană Şuletea i-a trimis primarului din localitate o scrisoare în care îi cere să îi împrumute un telefon pentru cursurile...

Lege adoptată în Parlament: Părinţii își pot lua zile libere pentru a sta cu copiii până la încheierea anului şcolar

Părinţii îşi pot lua zile libere pentru supravegherea copiilor şi în perioada imediat următoare încetării stării de urgenţă, până la încheierea anului şcolar, au...

Înscrierea copiilor la grădiniță în anul școlar 2020-2021. MEC: Părinții pot comunica datele necesare prin e-mail, telefonic sau prin fax – document

Înscrierile la grădiniţă pentru anul şcolar 2020-2021 se vor face în două etape, 8 iunie - 3 iulie şi 20 iulie - 10 august,...

Proiect: 150 de milioane de lei, alocați pentru achiziția de dispozitive cu conexiune la internet pentru copiii din mediile defavorizate

Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat, marți, într-un interviu acordat postului de radio Itsy Bitsy, că ministerul a pus în consultare publică un proiect...

Cum vrea Spania să reorganizeze clasele din toamnă, când se redeschid școlile

Guvernul spaniol intenţionează să reducă numărul de elevi din fiecare clasă pentru a reduce pericolul de răspândire a coronavirusului, anunţă marţi presa locală, conform...

Școala online. Studiu: Elevul are acces la informația digitală, dar nu are o obișnuință de a învăța în acest sens. Prea multe aplicații îi încurcă pe elevi

Elevul are acces la informația digitală, dar nu are obișnuința de a învăța în acest sens și acest lucru reprezintă un motiv în plus...

Profesoara Liliana Romaniuc, numită consilier de stat în aparatul de lucru al vicepremierului Raluca Turcan

Liliana Romaniuc, profesor de matematică și  președinte al Asociației Române de Literație, a fost numită în funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului...

FSLI: Universităţile trebuie să introducă în planurile-cadru pentru masterul didactic instruirea viitorilor profesori pentru predarea online

Universităţile trebuie să introducă în planurile-cadru pentru masterul didactic instruirea viitorilor profesori pentru predarea on-line, potrivit unui apel transmis marţi de Federaţia Sindicatelor Libere...

Calendarul de înscriere la grădiniță, aprobat de Ministerul Educației. Înscrierile încep pe 8 iunie, reînscrierile pe 25 mai

Calendarul de înscriere în învățământul preșcolar a fost aprobat, a informat, luni seara, Ministerul Educației, pe pagina de Facebook a instituției. Înscrierile vor începe...

Metodologia de concurs pentru ocuparea funcțiilor de inspectori școlari generali și adjuncți, publicată în Monitorul Oficial

Ordinul ministrului Educației prin care este aprobată metodologia de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcțiilor de inspector școlar general, inspector școlar general...

Încep înscrierile pentru selecția națională ”Creatori de Educație”, ediția a doua. 50 de învățători și profesori vor fi premiați

Ministerul Educației anunță începerea celei de-a doua ediții a selecției naționale ”Creatori de Educație”, dedicate bunelor practici în învățământul primar și gimnazial. Înscrierile se...

Măsurile cerute de elevi pentru organizarea examenelor naționale: ”Dezavuăm posibilitatea ca acestea să fie echivalate cu mediile anuale”

Reprezentanții mai multor organizații ale elevilor solicită Guvernului luarea unor măsuri pentru desfășurarea examenelor naționale ”în condiţii normale, fără a pune în pericol siguranţa...

Profesorii care nu au acces la tehnologie pot solicita școlilor echipamentele necesare pentru desfășurarea activității online – MEC

Cadrele didactice care nu au acces la tehnologie pot solicita unităților de învățământ să le pună la dispoziție echipamentele necesare pentru desfășurarea procesului didactic...

Klaus Iohannis: Starea de urgență nu va fi prelungită. Începând din 15 mai, vom intra în stare de alertă

Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că starea de urgență nu va fi prelungită, iar din 15 mai vom intra în stare de alertă.  "Starea...

Teste de antrenament pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat – setul 4. Baremele de notare UPDATE

Ministerul Educației, prin Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), a publicat luni, 4 mai, noi teste de antrenament pentru elevii claselor...

Monica Anisie spune că profesorii își vor primi salariul integral pe luna aprilie: ”Vor primi toți banii”

Monica Anisie, ministrul Educației, a declarat într-un interviu pentru stiriedu.ro că profesorii își vor primi salariul integral pe luna aprilie. ”Plata salariilor profesorilor se...

Monica Anisie: Nu am obligat profesorii să facă poze sau capturi pentru a face dovada activității online. Nimeni nu a cerut acest lucru

Ministerul Educației nu a obligat profesorii să facă înregistrări, poze sau capturi pentru a face dovada că desfășoară activități online, a declarat ministrul Educației,...

Monica Anisie: Dacă se întâmplă să avem și cel de-al doilea val, noi trebuie să fim pregătiți. În jur de 250.000 de elevi nu au acces la tehnologie

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat duminică seară, la Digi 24, că, din datele ministerului, la acest moment, în jur de 250.000 de elevi...