Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision România, structură consultativă a elevilor din mediul rural, propune revizuirea Educației civice în școli prin ”dezvoltarea și implementarea unui curriculum care să includă formarea gândirii critice, educație media și educație digitală”. De asemenea, elevii cer ”o mai bună corelare a materiei între discipline similare”, explicând că ”multe materii au concepte comune, dar, în loc să ne ajute să le înțelegem mai bine, uneori ne încurcă, din cauza lipsei de sincronizare între discipline”.
Cele două puncte se regăsesc în ”Programul copiilor pentru bunăstarea lor”, un document cu propuneri de îmbunătățire a sistemului educațional, pe care reprezentanții Consiliului, elevi cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani, le-au prezentat ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, într-o întâlnire care a avut loc miercuri, 19 martie.
”Tinerii au adus în prim-plan problemele reale cu care se confruntă elevii din mediul rural și au propus soluții concrete pentru un sistem educațional mai echitabil. (…) Ce au propus copiii? Introducerea gândirii critice ca unitate de învățare; îmbunătățirea accesului la educație prin transport sigur și extinderea Programului Național Masă Sănătoasă; corelarea materiilor pentru o mai bună înțelegere interdisciplinară; susținerea elevilor în alegerea materiilor opționale și îmbunătățirea pregătirii profesorilor; crearea de conținut educativ pe TikTok de către Ministerul Educației și Cercetării pentru a reduce decalajele dintre urban și rural”, a transmis World Vision România pe pagina de Facebook.
Programul Consiliului Consultativ al Copiilor cuprinde șase puncte, primul fiind ”Educație civică și gândire critică pentru un viitor responsabil”. Ce spun elevii:
-
- ”Studiul Generația TikTok realizat recent de World Vision România ne arată că un tânăr petrece în medie aproximativ două ore și jumătate pe TikTok zilnic. Totodată, 41,6% dintre tineri nu verifică informațiile primite pe TikTok, iar 1 din 10 tineri și-a pus un diagnostic al unei probleme psihologice în urma vizionării conținutului de pe platformă.
În acest sens, prima noastră recomandare evidențiază dezvoltarea gândirii critice în rândul tinerilor prin susținerea unor inițiative educaționale, precum cluburi de dezbateri, grupuri de discuții și ateliere de analiză critică, menite să sprijine tinerii în cultivarea abilităților de argumentare și evaluare a informațiilor.
Aproape 20% dintre liceeni consideră că votul lor nu contează, iar 8 din 10 tineri au primit conținut despre alegeri pe TikTok. Cu toate acestea, doar 33,8% s-au simțit informați corect, în timp ce 19,6% s-au simțit confuzi și 14,2% revoltați.
Considerăm educația civică, o prioritate pentru formarea unui viitor responsabil și propunem revizuirea educației civice în școli prin dezvoltarea și implementarea unui curriculum care să includă formarea gândirii critice, educație media și educație digitală.
Totodată, educația civică trebuie să rămână în programa elevilor de liceu și considerăm necesară studierea ideologiilor politice sau cum funcționează statul român și politica externă în cadrul acestei materii pentru a îi ajuta pe tineri să ia decizii informate.
Formarea profesorilor în domeniul educației digitale și a gândirii critice: Profesorii trebuie să fie bine pregătiți pentru a sprijini dezvoltarea gândirii critice la tineri, nu doar din perspectiva lecțiilor tradiționale, dar și în contextul informațiilor online. Formarea profesorilor ar trebui să permită accesul specialiștilor în școli, astfel încât să includă strategii pentru a ajuta elevii să navigheze în siguranță în mediul digital.”
În ceea ce privește ”Interdisciplinaritatea”, al doilea punct al programului, elevii susțin că ”multe materii au concepte comune, dar, în loc să ne ajute să le înțelegem mai bine, uneori ne încurcă, din cauza lipsei de sincronizare între discipline”.
- ”De exemplu, la fizică, în clasa a VIII-a, ni se cer teoreme fundamentale de geometrie pe care, în multe cazuri, încă nu le-am învățat la matematică. Ne dorim să vedem cum se leagă materiile între ele și să înțelegem mai bine lumea printr-o abordare integrată, care să ne dezvolte gândirea critică. De aceea, propunem: O mai bună corelare a materiei între discipline similare; Mai multă colaborare și comunicare între profesori; Activități și concursuri interdisciplinare, unde noțiunile să fie aplicate în mod practic.”
La capitolul ”Participare”, elevii arată că susțin introducerea curriculumului la decizia elevului (CDEOȘ) în planurile-cadru pentru liceu, dar atrag atenția asupra faptului că ”există riscuri semnificative legate de implementarea acestui concept, mai ales în școlile din mediul rural, unde resursele sunt limitate”.
- ”De asemenea, mulți elevi se confruntă cu dificultăți în a alege opționalele potrivite, având în vedere că, până în clasa a VIII-a, părintele este cel care optează pentru materii suplimentare. Acest proces trebuie să fie susținut prin orientare clară și sprijin real, astfel încât elevii să poată face alegeri educaționale informate. Apelăm la Ministerul Educației și Cercetării să asigure resurse suficiente pentru formarea cadrelor didactice, mai ales în zonele vulnerabile, și să creeze mecanisme clare care să permită tuturor elevilor să aibă opțiuni reale. Totodată, este important ca numărul de ore să nu crească, pentru a nu suprasolicita elevii, ci pentru a le oferi un învățământ flexibil și adaptat nevoilor lor.”
Alte propuneri vizează infrastructura școlilor, transportul, masa caldă, consilierea și orientarea vocațională, dar și crearea de conținut educativ de calitate pe TikTok:
- ”Conform sondajului Generația TikTok, 86% dintre adolescenți folosesc această platformă, fără diferențe semnificative între mediul urban și rural. Acest lucru arată că TikTok poate deveni un instrument puternic pentru educație și reducerea decalajelor dintre elevii din orașe și sate. Noi, elevii din Consiliul Consultativ al Copiilor, solicităm Ministerului Educației și Cercetării să intre în lumea noastră și să creeze conținut educativ de calitate pe TikTok. Informațiile importante despre școală, orientare profesională, sănătate mintală și siguranță ar ajunge astfel direct la noi, într-un format atractiv și accesibil tuturor.”
Ministerul Educației și Cercetării a transmis, joi seară, într-un comunicat de presă că ministrul Daniel David a agreat propunerile Consiliului Consultativ al Copiilor.
Comunicatul integral: ”Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, s-a întâlnit marți, 19 martie 2025, cu reprezentanții Consiliului Consultativ al Copiilor World Vision România. Acești tineri, cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani, reprezintă vocea copiilor din mediul rural, calitate în care și-au prezentat propunerile (fundamentate pe experiențele lor și ale colegilor) pentru îmbunătățirea sistemului educațional din România.
Astfel, copiii au evidențiat necesitatea introducerii gândirii critice ca unitate de învățare, pentru a sprijini elevii în procesul de analiză și luare a deciziilor informate. De asemenea, au subliniat nevoia îmbunătățirii accesului la educație, atât prin asigurarea unui transport școlar eficient, cât și prin extinderea Programului Național Masă Sănătoasă, astfel încât toți copiii, indiferent de mediul în care trăiesc, să beneficieze de condiții optime pentru educație.
Un alt subiect abordat a fost introducerea interdisciplinarității în materiile școlare, astfel încât elevii să facă mai simplu conexiunile între diferite domenii de studiu și să beneficieze de o educație aplicată și adaptată nevoilor actuale. De asemenea, în contextul noilor planuri-cadru pentru liceu (proiecte), copiii din Consiliu au solicitat să se țină cont atât de nivelul de pregătire al profesorilor, cât și de dificultățile pe care elevii le-ar putea întâmpina în alegerea reală a disciplinelor opționale.
O altă propunere cu statut de provocare lansată ministrului Daniel David a fost să intre în lumea lor prin crearea de conținut educațional pe platforma TikTok (și/sau alte rețele sociale), demers pe care, de altfel, ministrul Educației și Cercetării l-a adoptat, îl susține și l-a anunțat recent ca pilon esențial al programului de combatere a pseudoștiinței și a manipulărilor.
<Conform studiilor, nu există diferențe semnificative între modul în care elevii din mediul urban și cei din mediul rural utilizează TikTok (și/sau alte rețele sociale), ceea ce oferă oportunitatea de a reduce decalajele educaționale prin promovarea unor materiale informative accesibile tuturor elevilor>, a declarat ministrul.
Ministrul Educației și Cercetării a agreat propunerile primite, a luat în calcul experiențele împărtășite de copii și a menționat faptul că obiectivul său este să reformeze în mod real învățământul românesc, punctul de pronire fiind mediul rural, unde situația implică mai multe dificultăți, din fericire surmontabile (de la infrastructură școlară la pregătirea cadrelor didactice).
<Este necesară o abordare coerentă și susținută pentru a asigura un sistem educațional echitabil și de calitate pentru toți copiii, indiferent de locul în care trăiesc. Încerc să înțeleg cât mai bine funcționarea sistemului de educație prin discuții directe cu cei implicați în acest sistem, pentru a putea prezenta un luna mai un diagnostic, iar în baza acestuia, propuneri care sa reformeze sistemul în beneficiul tuturor actorilor implicați>, a conchis ministrul Daniel David.”