Consorțiile școlare pot fi soluția pentru reducerea supraaglomerării din unele școli, pentru că permit utilizarea, în comun, a spațiilor, inclusiv a sălilor de clasă, a transmis ministrul Educației, Ligia Deca, după publicarea Metodologiei privind organizarea şi funcţionarea consorţiilor şcolare în Monitorul Oficial.
”Am publicat Metodologia privind organizarea şi funcţionarea consorţiilor şcolare şi încurajez directorii să iniţieze astfel de parteneriate! Ele pot fi soluţia pentru reducerea supraaglomerării din unele şcoli, pentru că permit utilizarea, în comun, a spaţiilor, inclusiv a sălilor de clasă.
De asemenea, folosirea în comun a spațiilor este o modalitate prin care putem oferi mai multor copii și profesorilor lor acces la o mai mare varietate de resurse educaționale: biblioteci, ateliere școlare, cluburi ale elevilor, baze cultural-sportive”, a scris Ligia Deca pe Facebook.
Conform ministrului, acest tip de parteneriat are beneficii și pentru cadrele didactice: ”prioritate pentru profesorii din școlile din consorțiu la completare de normă, transfer sau schimb de posturi”.
”La constituirea consorțiului școlar se va ține cont: de posibilitatea de a derula activități comune ale elevilor și ale cadrelor didactice; de distanța dintre unitățile de învățământ, căile de acces, existența mijloacelor de transport în comun și a transportului școlar între școlile din consorțiu”, a mai scris Ligia Deca.
Potrivit Metodologiei privind organizarea și funcționarea consorțiilor școlare, publicate luni, 14 octombrie, în Monitorul Oficial, ”consorțiile școlare sunt structuri asociative, fără personalitate juridică, constituite, în baza unui contract de parteneriat, din două sau mai multe unități de învățământ preuniversitar, cu personalitate juridică, de stat și/sau particulare și confesionale autorizate să funcționeze provizoriu/acreditate”.
”Obiectivul general al unui consorțiu școlar constă în asigurarea calității educației, care să genereze pentru beneficiarii primari condițiile necesare pentru formarea și/sau dezvoltarea competențelor-cheie și pentru profesionalizarea progresivă, în acord cu profilul educațional al absolventului fiecărui nivel de învățământ”, mai prevede documentul. Conform ordinului, consorțiile școlare asigură:
- prioritate cadrelor didactice angajate în unitățile membre ale consorțiului în etapele de mobilitate ale personalului didactic de predare, conform prevederilor Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar.
- utilizarea în comun a componentelor bazei materiale a unităților de învățământ din consorțiu: spații pentru procesul de învățământ, mijloace de învățământ, bunuri mobile dobândite în urma implementării de proiecte, cu finanțare rambursabilă sau nerambursabilă, biblioteci, ateliere școlare, ferme didactice, terenuri agricole, cămine, internate, cantine, cluburi ale elevilor, baze și complexuri cultural-sportive;
- lărgirea oportunităților de învățare oferite beneficiarilor primari și sprijin suplimentar oferit elevilor în risc de excluziune;
- recunoașterea reciprocă a rezultatelor învățării și evaluării acestora;
- participarea la proiecte și programe ale Uniunii Europene, în mod special din domeniul educației, cel digital și al noilor tehnologii folosite în scop educațional, inovativ și cultural.
Consorțiile școlare se înființează între două sau mai multe unități de învățământ preuniversitar, de stat ori particulare, autorizate/acreditate, în baza unui contract de parteneriat. Contractul de parteneriat se încheie pentru o perioadă de 3—5 ani, cu posibilitatea de prelungire cu acordul părților, prin act adițional.
Conducerea consorțiului școlar este asigurată de un consiliu director constituit din directorul fiecărei unități de învățământ partenere și câte doi reprezentanți desemnați din cadrul consiliului de administrație al fiecărei unități de învățământ partenere (1 director + 2 reprezentanți CA).