În anul școlar 2024-2025, 1.897 de școli vor folosi catalogul electronic. Lista unităților de învățământ care vor consemna situația școlară a elevilor în format electronic a fost aprobată prin ordin al ministrului Educației și publicată, vineri, 30 august, pe site-ul ministerului.
UPDATE Ordinul privind aprobarea listei unităților de învățământ preuniversitar care consemnează în format electronic situația școlară a elevilor în anul școlar 2024—2025 a fost publicat miercuri, 4 septembrie, în Monitorul Oficial.
Potrivit ministrului Educației, Ligia Deca, numărul școlilor care vor utiliza catalogul electronic crește cu peste 60% față de anul trecut, astfel că ”mai mult de o școală din patru va folosi acest instrument cu ajutorul căruia părinții pot vedea în timp real situația școlară a copiilor”.
Lista aprobată prin ordin de ministru cuprinde atât unitățile de învățământ preuniversitar de stat, câte și cele particulare care vor utiliza catalogul electronic. În privința școlilor de stat, ordinul prevede că aceste vor asigura ”din bugetul propriu sau din alte fonduri, după caz, achiziționarea programelor/ serviciilor de catalog electronic, fiind interzisă solicitarea achitării acestor servicii de către elevi sau reprezentanții legali ai acestora”.
În document se mai menționează că ”în vederea asigurării accesului elevilor la facilitățile de care pot beneficia legal”, școlile care utilizează catalogul electronic ”vor elibera la începutul anului școlar 2024-2025 legitimații de elev, acestea conținând obligatoriu următoarele informații, dar nelimitându-se la ele: nume și prenume, fotografie, CNP, număr matricol și viza anuală a unității de învățământ”.
Lista școlilor care vor folosi catalog electronic în anul școlar 2024-2025
Ordinul ministrului Educației privind aprobarea listei unităților de învățământ preuniversitar care consemnează în format electronic situația școlară a elevilor în anul școlar 2024 – 2025