Peste 20.000 de semnături pentru petiția prin care se cere vizualizarea lucrărilor de la examenele naționale înainte de depunerea contestațiilor

0

O petiție prin care se cere ca elevii să-și poată vedea lucrările de la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat, în format digital, înainte de depunerea contestațiilor, a strâns peste 20.000 de semnături. Petiția a fost inițiată pe Declic în urmă cu trei săptămâni, iar inițiatorii cer, pe lângă vizualizarea lucrărilor după rezultatele inițiale, afișarea notelor acordate de cei doi sau, după caz, patru corectori.

Petiția ”Să oprim lipsa transparenței la evaluarea națională și bacalaureat” a strâns până luni, 15 iulie, ora 18.00, 20.883 de semnături. Deși examenele au trecut și solicitările nu au fost acceptate de către Ministerul Educației, documentul continuă să adune semnăturile oamenilor. Petiția poate fi citită și semnată aici.

În petiție i se cere ministrului Educației să emită un ordin astfel încât ”să existe transparență la examenele naționale și care să cuprindă:

  1. Crearea posibilității ca contestațiile elevilor să fie făcute după vizualizarea lucrării elevului în format digital (oricum lucrările sunt scanate). Astfel, se evită contestaţiile “în orb”.
  2.  La afișarea notelor la probele scrise ale Evaluării Naționale și ale Bacalaureatului să apară notele acordate de cei 2 sau după caz 4 corectori, din care a rezultat media ce a generat nota elevului, la fiecare probă. (presupune doar printarea unui tabel mai mare).”

”De ce este important?

Pentru că numai așa se RESPECTĂ actuala lege a învățământului și pentru următoarele argumente:

  1. Nu poți contesta un document/notarea unui document, dacă nu vezi documentul (adică ceea ce conteşti);
  2. Notele aparţin elevului şi NU există nici un motiv pentru a fi ascunse, iar beneficiarii primari şi secundari au tot dreptul de a cunoaşte din ce s-a format nota la fiecare probă;
  3. NU dezavantajează pe nimeni și produc NUMAI beneficii pentru toate părţile implicate (elevi, profesori, părinţi);
  4. Se elimină stresul, presiunea psihică inutilă şi suplimentară exercitată asupra copiilor care nu vor mai trebui să fie puşi în situaţia de a răspunde întrebărilor părinţilor/ profesorilor cu privire la modul cum au rezolvat cerinţele subiectelor, să fie puşi să-şi amintească cu acurateţe ce au scris pentru a şti părintele dacă are sens o contestaţie sau nu;
  5. Se respectă dreptul fundamental al cetăţeanului de a fi corect informat înainte de a contesta un document/acţiune, astfel decizia formală (semnarea unei cereri de contestare) se produce în cunoștinţă de cauză, nu bazat pe vorbe/ impresii/ aduceri aminte ale copilului;
  6. Dispar discuţiile nefondate, arbitrariul, presupunerile şi orice elemente negative cu  referire la notarea lucrărilor;
  7. Lucrările sunt ale elevului și are tot dreptul ca după finalizarea probelor să aibă acces la vizualizarea lor, să vadă concret şi exact ce a greșit și de ce a greșit;
  8. NU presupun: COSTURI FINANCIARE,  EFORTURI LOGISTICE ŞI DE MUNCĂ suplimentare, BIROCRAŢIE EXCESIVĂ indusă de un parcurs parlamentar;
  9. Se diminuează numărul de contestații deoarece vor dispărea contestaţiile neîntemeiate;
  10. Este respectată actuala lege a învățământului cu toate principiile și valorile obligatorii impuse de aceasta;
  11. Se elimină aşteptarea nefondată a adulţilor, ca un copil minor, după ce a trecut printr-o probă solicitantă emoţional, după ce a stat 2 ore sub presiune psihică şi în concentrare maximă, să poată reda cu o precizie de cȃteva sutimi, ce a făcut la acea probă (realitatea, de ani de zile, ne arată că diferenţierea pentru accederea la un liceu sau altul se face la 3-5 sutimi).”

Federația părinților și aparținătorilor legali din România (Fepal) a publicat la începutul lunii iunie, înainte de începerea examenelor naționale, o scrisoare deschisă adresată ministrului Educației în care se cere ca, la examenele naționale, contestațiile să fie depuse după vizualizarea lucrării elevului în format digital astfel încât să fie evitate contestaţiile “în orb”, iar la afișarea rezultatelor să apară notele acordate de cei doi sau, după caz, patru corectori. Ministerul Educației a respins solicitările, spunând că acestea nu se pot aplica în acest an deoarece ar presupune modificarea cadrului legal și dezvoltarea aplicației informatice.

Potrivit Ordinului privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2023-2024, elevii pot să își vadă lucrările numai după afișarea rezultatelor finale: ”Candidatul major și părinții/reprezentanții legali ai candidatului minor poate/pot solicita comisiei județene/ Comisiei municipiului București de organizare a evaluării naționale vizualizarea lucrării/lucrărilor propriului copil numai după afișarea rezultatelor finale, după etapa de soluționare a contestațiilor. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal.”

Vizualizarea de către candidați a lucrărilor de la BAC 2024, după soluționarea contestațiilor,  este reglementată printr-o procedură a Ministerului Educației (Procedura M.E. nr. 27828/25.04.2024).

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.