Reguli pentru redactarea lucrărilor scrise la Evaluarea Națională 2024, clasa a VIII-a. Cum se corectează greșelile la subiectele de tip grilă

0
Sursa foto: Facebook/ Ministerul Educației

EVALUARE NAȚIONALĂ 2024, clasa a VIII-a. Ministerul Educației a transmis către inspectoratele școlare o adresă cu precizări privind redactarea lucrărilor scrise la examenul de Evaluare Națională. Printre acestea se numără și cele referitoare la modul în care candidații pot corecta un răspuns greșit la subiectele de tip grilă, atât la Limba și literatura română, cât și la Matematică.

Una dintre regulile de corectare a unor greșeli la proba de Matematică din cadrul Evaluării Naționale 2024 vizează situația în care elevul revine asupra răspunsului selectat/ încercuit inițial, considerându-l în final cel corect.

Reamintim că lucrările scrise ale candidaților la Evaluarea Națională 2024 vor fi corectate în format digital. La simularea din luna februarie, profesorii au semnalat diferențe între notele acordate de cei doi corectori la subiectele de tip grilă. Una dintre explicațiile oferite de oficialii Ministerului Educației a fost că evaluatorii au punctat diferit răspunsurile în situațiile în care elevii au revenit la răspunsul inițial, după ce l-au tăiat și au încercuit un alt răspuns pe care l-au considerat corect. 

Regulile comunicate de Ministerul Educației:

  • la probele scrise din cadrul Evaluării Naționale, elevii primesc subiectele în formă de broșură, putând să solicite și pagini suplimentare, dacă este cazul;
  • întrucât pentru itemii obiectivi nu sunt prevăzute spații de rezolvare, elevul rezolvă acești itemi pe ciornă și scrie răspunsul corect în broșură;
  • la proba de limba și literatura română și/ sau maternă, un răspuns completat în căsuța de răspuns poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a literei scrise în căsuță și scrierea în dreapta căsuței a literei asociate răspunsului considerat corect. De asemenea, un răspuns care constă în marcarea cu X a unei opțiuni poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a marcajului X și marcarea cu X a răspunsului considerat corect;
Sursa foto: Facebook/ Ministerul Educației
  • la proba de limba și literatura română și/ sau maternă sunt permise sublinierile pe text cu creion sau stilou/ pix de culoare albastră. În cazul itemilor care vizează sintaxa frazei este permisă delimitarea propozițiilor în frază, fără a se considera semn particular;
  • la proba de matematică, un răspuns corect de la Subiectul I sau de la Subiectul al II-lea poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală și încercuirea altui răspuns considerat corect. În situația în care elevul revine asupra răspunsului selectat/ încercuit inițial și consideră ca fiind corectă o altă variantă, aceasta va fi scrisă în rubrica/ celula dedicată punctajului atribuit itemului, aflată lângă zona cu cele patru variante de răspuns;
Sursa foto: Facebook/ Ministerul Educației
  • la figurile de la proba de matematică sunt permise marcajele pe figură și completarea figurilor cu creion sau stilou/ pix de culoare albastră. De asemenea, este permisă realizarea unor figuri geometrice (cu creion sau stilou/ pix de culoare albastră) în spațiul pus la dispoziție pentru rezolvarea problemelor.

În adresă se arată că toate aceste informații vor fi incluse în mapele sălilor de examen și vor fi transmise candidațiilor de către profesorii asistenți înainte de începerea probelor.

Sursa: edums.ro

După simularea examenului de Evaluare Națională 2024, profesori de română și de matematică au semnalat acordarea de punctaje diferite de către corectori la itemii de tip grilă.

”Să știți că am analizat situațiile în care au existat diferențe de grilă și, de regulă, s-a întâmplat în cazul în care elevul a încercuit un răspuns, l-a tăiat, a încercuit alt răspuns, s-a răzgândit din nou, s-a întors la răspunsul inițial, l-a îngroșat pentru a înțelege evaluatorul că acela este răspunsul corect, ori punctele de vedere ale evaluatorilor în aceste situații au putut fi diferite. Și, într-adevăr, au existat diferențe la grilă”, declara Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, într-o conferință de presă în luna martie.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat, în aprilie, că s-a găsit soluția tehnică prin care, la examenul de Evaluare Națională 2024, în cazul diferențelor de notare la subiectele de tip grilă, platforma de evaluare digitalizată va semnala situația profesorilor corectori pentru a reveni asupra grilelor și a remedia.

Citește și:  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.