EVALUARE NAȚIONALĂ 2024, clasa a II-a. Evaluarea națională pentru elevii de clasa a II-a a continuat joi, 16 mai, cu proba de Matematică și științe ale naturii. Testele administrate elevilor au fost publicate pe subiecte.edu.ro. Evaluarea la clasa a II-a se va încheia, vineri, cu proba de Limbă și comunicare – scris-citit – Limba română pentru minoritățile naționale.
Testele la Matematică și științe ale naturii – Evaluare Națională 2024, clasa a II-a, publicate pe subiecte.edu.ro:
- Descarcă TEST 1 Matematică, Evaluarea Națională 2024, clasa a II-a
- Descarcă TEST 2 Matematică, Evaluarea Națională 2024, clasa a II-a
Evaluarea națională pentru elevii claselor a II-a a început luni, 13 mai, cu proba de Limbă și comunicare – scris – Limba română/Limba maternă, a continuat marți cu Limbă și comunicare – citit – Limba română, iar miercuri a avut loc proba de Limbă și comunicare – citit – Limba maternă pentru elevii aparținând minorităților naționale.
Conform Metodologiei de organizare şi desfăşurare a Evaluărilor naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a, testele vor fi corectate în cadrul unităţii de învăţământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate. Fiecare test este evaluat de către două cadre didactice, dintre care unul este învăţătorul de la clasă.
Rezultatele individuale obţinute nu se afişează/nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Aceste rezultate sunt valorificate la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde aceasta se impune, și prin informarea elevilor şi a părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate, prevede metodologia.
Elevii claselor a IV-a vor susține evaluarea națională săptămâna viitoare, între 21 și 23 mai, iar cei de clasa a VI-a în zilele de 28 și 29 mai. Conform Ministerului Educației, testele administrate la Evaluările naționale pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a sunt elaborate de Centrul Național Pentru Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), au un format asemănător evaluărilor internaționale și implică un nivel mediu de dificultate.
”Testele sunt evaluate în cadrul unităţilor de învăţământ de către comisiile de evaluare constituite la nivelul acestora, în termen de cel mult 7 zile de la data susținerii ultimului test.
Ca element de noutate pentru administrarea și valorificarea rezultatelor înregistrate, colectarea datelor rezultate din evaluarea testelor scrise va fi realizată cu ajutorul unei noi aplicații digitale. Aceasta va permite, pe de o parte, colectarea datelor în condiții de siguranță și de control optimizat al calității și, pe de altă parte, va oferi comisiilor de evaluare acces la propriile date de evaluare ale elevilor și va permite valorificarea rapidă și flexibilă a acestora. Astfel, va fi facilitată realizarea rapoartelor clasei și a raportului școlii, fără eforturi birocratice suplimentare și într-un timp mai scurt. (…)
Rapoartele generate la nivelul unității de învățământ pe baza acestor rezultate furnizează argumente statistice de maximă importanță și relevanță pentru construirea măsurilor de valorificare a rezultatelor înregistrate la aceste evaluări naționale, măsuri focalizate pe nivelul unității de învățământ și pentru beneficiarii serviciilor educaționale: elevi, părinți/tutori, cadre didactice, personal educațional de sprijin etc.”, a mai precizat Ministerul Educației.
Citește și:
- Elevii de clasa a II-a au susținut a doua probă a Evaluării naționale 2024: Limba română – citit. Testele, publicate pe subiecte.edu.ro
- Evaluare națională 2024, clasa a II-a. Elevii au susținut proba la Limba română și Limba maternă – scris. Testele pe care le-au avut de rezolvat
- Evaluarea națională pentru elevii de clasa a II-a începe luni, 13 mai. Fiecare probă are o durată de 30 de minute. Testele – corectate în școală
- Calendarul evaluărilor naționale la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2023-2024, publicat în Monitorul Oficial
- Cum se va desfășura Evaluarea Națională 2023 la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a: scenariul testării – manualul de administrare/document