Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” precizează că marți, 6 iunie, au fost în grevă 134.007 de membri de sindicat, potrivit centralizării făcute de sindicatele afiliate, ceea ce reprezintă 86,93% din totalul membrilor care au semnat referendumul pentru declanșarea grevei.
”Greva continuă: 86,93% dintre greviști continuă protestul! (…) Menționăm că procentele avansate astăzi de Ministerul Educației au fost raportate la totalul salariaților din învățământ, provocând confuzie în rândul membrilor de sindicat aflați în grevă. Solicităm Guvernului reluarea urgentă a negocierilor în interesul sistemului de învățământ”, se arată într-un comunicat de presă, semnat de liderii celor două federații sindicale, Simion Hăncescu și Marius Nistor.
Ministerul Educației a informat, marți, că ”în perioada 31 mai – 6 iunie, procentul cadrelor didactice care se află în grevă a scăzut cu 4,78 și, la nivel general, cu 5,26 (personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic)”.
”Centralizarea de dimineaţă, de până în ora 10.00, spunea că avem un procent total de personal participant la grevă de 52,8 – 52,9%. Procent cadre didactice din aceştia participante la grevă 59,4 – 59,5%”, a spus și ministrul Educației, Ligia Deca, într-o conferință de presă.
Ulterior, Ministerul Educației a precizat că datele făcute publice în cursul zilei au rezultat din centralizările primite de la nivelul inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma raportărilor unităților de învățământ.
”Procentele comunicate de Ministerului Educației astăzi, 6 iunie, sunt calculate prin raportare la totalul personalului, respectiv la totalul personalului didactic din învățământul preuniversitar, nu la numărul total al membrilor de sindicat.
Ministerul Educației a solicitat și a centralizat, în această perioadă, informații statistice privind întregul personal din unitățile de învățământ, pentru o imagine de ansamblu asupra dinamicii din sistem, în contextul protestului personalului din unitățile de învățământ preuniversitar”, a informat Ministerul Educației.
Citește și:
- Discuții la Ministerul Educației cu reprezentanții elevilor, părinților și sindicatelor pe tema calendarelor examenelor naționale
- Ministerul Educației: În acest moment, nu se impune modificarea datelor de desfășurare a probelor examenelor naționale
- Ministrul Educației: Circa 15.000 de persoane care lucrează în învăţământ au renunţat la grevă, dintre care peste 10.000 sunt cadre didactice
- BAC 2023. Ligia Deca: Probele de competențe de la Bacalaureat ar putea fi echivalate cu notele de la clasă, dacă greva va continua