Proteste ale angajaților din educație în mai multe orașe din țară. La Sibiu, 3.000 de oameni au ieșit în stradă

0

Angajații din educație au ieșit în stradă, vineri, în mai multe orașe din țară. La Sibiu, 3.000 de oameni au protestat în fața prefecturii, la Arad, elevii și părinții s-au alăturat profesorilor ieșiți în stradă, iar la Buzău, sindicaliștii au continuat protestul în faţa prefecturii. Joi, în Capitală, mii de angajați din educație au participat la mitingul din Piața Victoriei, alături de ei fiind prezenți și reprezentanți ai asociațiilor de elevi.

Sibiu. Aproape 3.000 de angajaţi din învăţământul judeţean au protestat vineri, în faţa Prefecturii din Sibiu, fiind cel mai mare protest organizat vreodată de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar (SIP), a declarat pentru Agerpres, liderul judeţean, Leonard Gheorghe Stancu.

”Domnul preşedinte Klaus Iohannis şi-a atins obiectivul. Singurul ministru relaxat de la discuţiile cu sindicatele a fost ministrul Educaţiei. (…) Vor trebui să rezolve revendicările noastre pentru că în două săptămâni jumătate colegii mei pleacă în concediu. Este cel mai mare protest pe care l-a văzut vreodată Sibiul, organizat în totalitate de un sindicat. Au mai fost proteste mari, cu confederaţiile, dar la nivelul unui singur sindicat, Sindicatul din Învăţământ, este cel mai mare protest care s-a văzut vreodată”, a afirmat liderul SIP Sibiu, Leonard Gheorghe Stancu.

Arad. Peste 800 de sindicalişti din sistemul de învăţământ şi susţinători ai profesorilor, între care elevi şi părinţi, au ieşit în stradă în Arad, vineri, pentru a protesta, pichetând Prefectura pentru a cere majorări salariale. Participanţii au purtat pancarte cu mesaje precum „Mereu sacrificaţi, niciodată respectaţi!”, „Vocaţia nu ţine de foame” sau „Ai carte, nu ai parte”.

„Am ieşit în stradă pentru a apăra drepturile tuturor din sistemul de educaţie, nu doar ale profesorilor. Am ieşit mai mult pentru tineri, care au salariu de 2600 de lei, din care mulţi îşi plătesc chirie pentru că sunt la început de viaţă şi carieră. Prefer să nu am salariu nici o lună, dar la grevă nu renunţăm fără să primim ceea ce am cerut”, a spus o protestatară.

Preşedintele Sindicatului Democrat din Învăţământ (SDI) Arad, Dănuţ Ieneşescu, a declarat că ultimele oferte ale Guvernului de la negocieri cu sindicaliştii au fost „jignitoare”. „Suntem aici în faţa Prefecturii nu doar sindicalişti, ci şi susţinători. Am rămas surprins că alături de noi sunt şi elevi, care au venit să ne susţină, dar şi părinţi ai copiilor. Nu ne-am dorit să fim în grevă, dar nu am fost luaţi în seamă. Ne întrebăm de ce, nu au nevoie de performanţă în educaţie în România?”, a mai declarat Ieneşescu.

Buzău. Sindicatul Învăţământul Preuniversitar (SIP) „Prof. I. Neacşu” a continuat, vineri, protestele în faţa Prefecturii Buzău, sindicaliştii atrăgând atenţia că mişcările de stradă vor continua şi săptămâna viitoare. „Nici la acest moment nu au venit cu soluţii care să stingă acest conflict, prin urmare protestul continuă. Noi vom fi cei vom intra la clasă în momentul în care solicitările vor fi rezolvate. Colegii noşti au hotărât acum în piaţă, vor fi în stradă şi săptămâna viitoare şi cât va fi nevoie până când se vor rezolva revendicările. Au fost peste 1.500 de oameni şi astăzi”, a declarat, pentru Agerpres, liderul SÎP Buzău, Ion Dobre.

Sindicaliştii au atras atenţia că există riscul ca organizarea examenelor de Evaluare Naţională şi Bacalaureat să aibă de suferit, dacă negocierile legate de salarizare nu se vor finaliza până la acel moment,

„Pericolul există ca aceste examene (Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul) să fie blocate dar nu noi decidem, guvernanţii mimează negocierea. Nu au venit cu nimic concret, sunt doar acele ajutoare pe care le-au cosmetizat, nu mai sunt vouchere, vor fi din punctul lor de vedere nişte prime pe care le vor da de două ori într-un an în valoare totală de 2.500 de lei”, a mai precizat liderul de sindicat.

Citește și: Negocieri la Palatul Victoria, după mitingul profesorilor. Sindicaliștii au cerut o creştere a veniturilor cu 25%. Greva generală continuă UPDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.