Legile Educației au trecut și de Senat. Cele două proiecte merg la promulgare/ Amendamente adoptate de senatori

0

Senatul a adoptat, luni, în plen, în calitate de for decizional, cu amendamente, proiectul legii învăţământului preuniversitar și proiectul de lege privind învăţământul superior. Cele două proiecte de lege vor fi trimise la promulgare.

Proiectul legii învăţământului preuniversitar a fost adoptat cu 81 de voturi „pentru” şi 28 „împotrivă”, iar proiectul de lege privind învăţământul superior cu 79 de voturi „pentru” şi 28 „împotrivă”, relatează Agerpres.

În ceea ce privește proiectul legii învăţământului preuniversitar, reprezentanţii opoziţiei – de la USR şi AUR – au votat împotrivă, după ce au solicitat, de mai multe ori, retrimiterea proiectului la comisia raportoare, cea de învăţământ. Solicitarea a fost respinsă, prin vot.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat că noile legi ale educaţiei reprezintă „un moment istoric”, subliniind că proiectul învăţământului preuniversitar include măsuri pentru prevenirea şi combaterea abandonului şcolar, reducerea analfabetismului funcţional, implementarea unei educaţii centrate pe elevi, prevenirea segregării şcolare şi crearea unor condiţii de siguranţă pentru toţi cei aflaţi în procesul de învăţământ.

„După 12 ani, avem noi legi ale Educaţiei, (…) un obiectiv ambiţios, dar realizabil pentru un viitor mai bun pentru toţi copii şi tinerii din România. (…) Echitate, performanţă, investiţii, respect şi siguranţă sunt doar câteva dintre cuvintele cheie pe care legea învăţământului preuniversitar le-a transpus în măsuri coerente şi predictibile. Ministerul Educaţiei, prin echipa sa şi cu ajutorul dumneavoastră, dar şi cu cel al întregii societăţi, a reuşit să elaboreze un proiect legislativ care să răspundă în mod real nevoilor pe care elevii le au în întreg parcursul lor educaţional în învăţământul din România”, a spus ministrul.

Liderul grupului USR, Radu Mihail, a acuzat parlamentarii puterii de „grabă” în adoptarea pachetului legilor Educaţiei, considerând că actul normativ are „multe lacune”. El a punctat că revendicările cadrelor didactice aflate în grevă generală pot fi soluţionate prin adoptarea amendamentului USR privind salarizarea. Senatorul USR Ştefan Pălărie a afirmat, la rândul său, că ziua adoptării acestei legi este una „de fanfaronadă istorică”, iar senatorul USR Irineu Darău a explicat că USR îşi doreşte „un învăţământ de linie, şi nu de lux”.

Ministrul Educaţiei a replicat că grila salarizării se regăseşte în legea salarizării şi nu în cea a învăţământului preuniversitar şi că pachetul legilor Educaţiei se află în „dezbatere parlamentară serioasă, pe fiecare amendament depus”, de 50 de zile.

Preşedintele Comisiei de învăţământ din Senat, Monica Anisie (PNL), a subliniat că „legile sunt despre un viitor mai bun” şi şi-a exprimat mulţumirea că prin această lege nu va mai fi permis învăţământul în trei schimburi, că niciun elev de clasa a VIII-a nu va mai învăţa în regim simultan, că garantează sprijin pentru debutanţi, atât financiar, cât şi prin mentori. „Aceste legi nu sunt şi nu se vor a fi legi perfecte. (…) Nu legea trebuie să fie perfectă, ci oamenii care o pun în aplicare trebuie să fie la înălţimea aşteptărilor”, a adăugat Anisie.

Senatul a dezbătut patru zile în comisie acest proiect înainte de a intra în dezbaterea plenului şi a păstrat majoritatea amendamentelor Camerei Deputaţilor, dar pe unele le-a eliminat.

Unul dintre amendamentele Camerei Deputaţilor eliminate de Senat vizează prevederea conform căreia, în situaţii temeinic justificate, într-o unitate de învăţământ de masă se constituie grupe sau clase cu antepreşcolari, preşcolari sau elevi cu dizabilităţi şi/sau cu cerinţe educaţionale speciale (CES). De asemenea, a fost eliminat şi articolul care stipulează că înmatricularea copiilor cu CES într-o unitate de învăţământ de masă este permisă doar dacă aceasta dispune de resursă umană şi bază materială corespunzătoare, inclusiv de cadre didactice de sprijin şi itinerante.

Amendamente adoptate:

  • Între amendamentele adoptate de Senat se numără cele potrivit cărora Ministerul Educaţiei aprobă depăşirea cu peste doi elevi a efectivului maxim de copii dintr-o grupă, clase simultane se pot organiza în şcolile izolate geografic sau în care efectivele sunt mai mici decât cele prevăzute de lege şi în care nu există posibilitatea asigurării transportului şcolar, dar clasa a VIII-a este separată, indiferent de numărul de elevi.
  • Un alt amendament adoptat de comisie prevede că decizia privind instalarea unui sistem de supraveghere audio-video în şcoală se ia de către profesori, părinţi sau majoritatea elevilor majori.
  • Costul standard per antepreşcolar/preşcolar/elev se determină pentru fiecare nivel de învăţământ, filieră şi profil, prevede un alt amendament adoptat.
  • O altă modificare stipulează că „personalul didactic de predare titular din învăţământul preuniversitar căruia nu i s-a emis decizia de pensionare poate fi menţinut, la cerere, anual, ca titular în funcţia didactică, şi peste vârsta standard de pensionare, până la vârsta 70 de ani; cererea se soluţionează în termen de 30 zile de la data înregistrării la secretariatul unităţii de învăţământ, prin decizie motivată, care se comunică în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii”.
  • Un alt amendament prevede că transferul beneficiarilor primari ai educaţiei în cadrul sistemului de învăţământ preuniversitar se realizează în baza unei metodologii aprobată prin ordin al ministrului Educaţiei.
  • „Pentru personalul din învăţământul preuniversitar, formarea continuă include în mod obligatoriu şi periodic un curs de prim ajutor”, mai prevede o modificare.

Senatul a adăugat şi noi prevederi la capitolul drepturi şi obligaţii pentru personalul din învăţământul preuniversitar. „Personalul din învăţământul preuniversitar beneficiază de asistenţă medicală gratuită pentru examinările medicale periodice prevăzute de legislaţia în vigoare, de vaccinare gratuită împotriva bolilor infecto-contagioase, precum şi de măsuri active de prevenire a îmbolnăvirilor profesionale. Lista bolilor este stabilită şi aprobată de Ministerul Sănătăţii prin ordin comun cu Ministerul Educaţiei. (…)

Personalul didactic care şi-a pierdut capacitatea de muncă urmare a unei boli profesionale beneficiază de pensie de invaliditate în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare. (…) În cazuri bine justificate, conducerea unităţii de învăţământ poate întrerupe concediul legal”, prevăd unele dintre noile modificări.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.