Simulare BAC 2023. Subiectele și baremele de corectare la Matematică și Istorie, proba obligatorie a profilului

0

SIMULARE BAC 2023. Simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat a continuat marți, 28 martie, cu proba obligatorie a profilului, la Matematică sau Istorie. Subiectele pe care le-au avut elevii de rezolvat și baremele de corectare au fost publicate pe subiecte.edu.ro.

Subiecte și bareme Matematică – Simulare BAC 2023

Subiecte și barem Istorie – Simulare BAC 2023

La simularea probei obligatorii a profilului din cadrul examenului național de Bacalaureat 2023, au fost prezenți, conform Ministerului Educației, 118.010 elevi din totalul celor peste 147.000 de elevi înscriși la începutul anului școlar curent în clasele a XII-a/zi și a XIII-a seral/frecvență redusă. În urma unor tentative de fraudă au fost eliminați 13 elevi.

Elevii claselor a XII-a și a XIII-a vor susține miercuri, 29 martie, proba la alegere a profilului şi specializării, iar simularea se va încheia joi, 30 martie, cu proba scrisă la Limba şi literatura maternă pentru elevii aparținând minorităților naționale. Vezi aici modele de subiecte sau subiecte/bareme de la simulările județene din acest an.

Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Subiectele și baremele se vor publica în fiecare zi de examen, la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro.

Conform calendarului privind organizarea simulărilor naționale, rezultatele obținute de elevii claselor terminale de liceu la simulare vor fi comunicate pe 6 aprilie. Rezultatele nu se contestă, nu sunt afișate, nu sunt făcute publice și nu se trec în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.

Calendar – Simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat 2023:

  • 27 martie 2023 – Limba și literatura română
  • 28 martie 2023 – proba obligatorie a profilului
  • 29 martie 2023 – proba la alegere a profilului și a specializării
  • 30 martie 2023 – Limba și literatura maternă
  • 6 aprilie 2023 – Comunicarea rezultatelor

BAC 2023. Examenul de Bacalaureat 2023 va începe în data de 12 iunie cu probele de evaluare a competențelor, urmând ca pe 26 iunie să se desfășoare prima probă scrisă, la Limba și literatura română. Pe 27 iunie, absolvenții de liceu vor susține proba obligatorie a profilului, pe 28 iunie – proba la alegere a profilului și specializării, iar pe 29 iunie este programată proba scrisă la Limba și literatura maternă.

Primele rezultate obținute de candidați vor fi publicate pe 3 iulie, iar cele finale, după soluționarea contestațiilor, pe 7 iulie. În anul școlar 2022-2023, cursurile pentru elevii claselor a XII-a și a XIII-a se vor încheia pe 2 iunie.

Citește și: 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.