Proiectul legii educației: Înscrierea elevilor în clasa a V-a la colegiile naționale se va face în baza portofoliului educațional/ De când se va aplica

0

Înscrierea elevilor în clasa a V-a la colegiile naționale se va realiza în baza portofoliului educațional, începând cu promoția de elevi pentru care acest portofoliu a fost utilizat pe durata întregului nivel de învățământ primar, prevede proiectul legii învățământului preuniversitar, publicat luni de Ministerul Educației. Potrivit proiectului, portofoliul educațional va deveni obligatoriu începând cu anul școlar 2024 – 2025 atât pentru copiii care intră în grupa mijlocie, cât și pentru cei care intră în clasa pregătitoare.

Înscrierea în clasa a V-a la colegiile naționale se va realiza astfel în baza portofoliului educațional începând din 2029.

  • Înscrierea elevilor în clasa a V-a, la unitățile de învățământ care nu dețin clase de nivel primar, se realizează în conformitate cu o metodologie aprobată prin ordin al ministrului educației, în baza portofoliului educațional, începând cu promoția de elevi pentru care portofoliul educațional a fost utilizat pe durata întregului nivel de învățământ primar. Prin excepție, elevii care optează pentru înscrierea în învățământul de artă și sportiv vor susține probe de aptitudini în vederea înscrierii lor”, prevede proiectul.
  • De asemenea, documentul stabilește că ”portofoliul educațional este obligatoriu începând cu generația de preșcolari care intră în grupa mijlocie și generația de elevi din clasa pregătitoare, în anul școlar 2024 – 2025”.

Potrivit proiectului, portofoliul educațional cuprinde ”documente relevante pentru rezultatele învățării elevilor: certificări care prezintă rezultate la disciplinele de studiu, pe ani de studiu/niveluri de școlarizare, rezultate la evaluările naționale și recomandări de recuperare a pierderilor de învățare, produse sau rezultate ale activităților desfășurate, diplome, certificate sau alte înscrisuri obținute în urma evaluării competențelor dobândite în diferite contexte, formale, nonformale și informale”. Acesta se utilizează începând cu debutul învățământului obligatoriu, pe tot parcursul învățământului preuniversitar.

În varianta actuală, proiectul nu mai interzice colegiilor naționale să organizeze examen de admitere în clasa a V-a, până la intrarea în vigoare a noilor reguli. În forma lansată anul trecut în dezbatere publică, documentul stabilea că ”înscrierea elevilor în clasa a V-a, la unitățile de învățământ care nu dețin clase de nivel primar, se realizează fără evaluări.”

Ministrul Educației de la acea vreme, Sorin Cîmpeanu, declara că trebuie găsite alte modalități de selecție a elevilor în clasa a V-a la colegiile naționale, iar o modalitate foarte bună ar fi fost portofoliul educațional al elevilor, însă nu se poate aplica în momentul de față deoarece prevederea referitoare la acest portofoliu din Legea educației naționale din 2011 nu a fost pusă în practică.

”Dacă s-ar fi aplicat acest portofoliu educațional, am fi avut acum o modalitate de selecție foarte clară pe baza acelui portofoliu. Acum, prin proiectul legii învățământului preuniversitar, acest portofoliu devine obligatoriu (…) Până când va exista acest portofoliu, vor trebui găsite alte mijloace. Colegiile vor putea să înființeze clasa a V-a, dar fără aceste examene scrise, administrate unor copii de 10 ani”, declara Sorin Cîmpeanu. Detalii aici.

Note la muzică, sport și desen

De asemenea, în noul proiect de lege nu se mai regăsesc calificativele la muzică, desen și sport, propuse în varianta Cîmpeanu, rămânând astfel sistemul de notare de la 1 la 10. În vechiul proiect se prevedea că ”la disciplinele care fac parte din ariile curriculare ”Arte” și ”Educație fizică și sport” și la alte discipline stabilite prin ordin al ministrului educației, se acordă calificative de tip ”Admis”/”Respins”, cu excepția învățământului vocațional, la care rezultatele evaluării se exprimă prin note de la 1 la 10 pentru profilul corespondent fiecărei arii curriculare.”

Conform proiectului publicat luni de Ministerul Educației, rezultatele evaluării elevilor se exprimă astfel:

  • în învățământul primar, cu excepția clasei pregătitoare, pe parcursul căreia nu se acordă note sau calificative, prin calificative: „foarte bine”, „bine”, „suficient” sau „insuficient”;
  • în învățământul gimnazial, prin note de la 1 la 10;
  • în învățământul liceal și în învățământul postliceal, prin note de la 1 la 10;
  • prin punctaje/coduri specifice, în cazul testelor standardizate aplicate în afara evaluărilor externe prevăzute de lege;
  • prin rapoarte anuale de evaluare a dezvoltării fizice, socio-emoționale, cognitive, a limbajului și a comunicării, precum și a dezvoltării capacităților și atitudinilor de învățare, pentru clasa pregătitoare și clasa I.

Proiectul mai stabilește că evaluările și examenele naționale vor fi în integralitate standardizate și administrate în format digital începând cu anul școlar 2027-2028.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.