Cei mai buni profesori. Alexandra Maftei: „Cred că fiecare dintre noi are un profesor special pe care îl adoră din tot sufletul, așa cum am și eu”

0

CEI MAI BUNI PROFESORI  Alexandra Valentina Maftei, elevă în clasa a IX-a la Liceul Teoretic „Doctor Mihai Ciucă” din Săveni, județul Botoșani, ne-a scris despre profesorii ei de istorie, din gimnaziu și din liceu. Sunt profesorii care i-au ”captat atenția din prima clipă”, profesori care fac orele atractive și care au reușit să îi transmită pasiunea pentru această disciplină.

”Mai întâi, vă prezint un profesor apreciat de toți elevii, cel care se poate înarma cu atât de multă răbdare, înțelepciune, încredere în sine și puterea de a înțelege fiecare elev în parte: doamna profesoară Flory Nechifor. În anii de gimnaziu, m-a ajutat să înțeleg minunata istorie, plină de curiozități, m-a îndrumat să înțeleg unele lucruri, să evit mici <capcane>… O profesoară plină de admirație din partea tuturor!

Ajunsă la liceu, un capitol minunat, l-am cunoscut pe domnul profesor Ovidiu Vătămăniuc, un alt om plin de experiență, care mi-a captat atenția cu micile detalii din lecțiile predate. Este atent cu fiecare elev în parte, înțelegător, mai ales când vine vorba de timpul său liber pe care îl petrece cu noi, elevii săi.

Cred că fiecare dintre noi are un profesor special pe care îl adoră din tot sufletul, așa cum am și eu. Sunt profesori care își rup din timpul lor pentru a face un copil să înțeleagă mai bine.

De fapt, toți profesorii sunt minunați, indiferent de materiile pe care le predau, dar acești doi profesori mi-au captat atenția din prima clipă. Au transformat ora de istorie într-un loc unde am stat și stau cu drag. Calmul din vocile lor te face să înțelegi mai bine lecția, chiar fiind neatent uneori. Nu sunt cuvinte de mulțumire, ci doar de admirație și multe felicitări pentru ceea ce fac și sunt.”

Sursa foto: Arhiva personală –  Alexandra Valentina-Maftei

CEI MAI BUNI PROFESORI SparkNews.ro v-a lansat provocarea de a scrie despre cei mai buni profesori. Acei profesori care ne-au format, ne-au îndrumat și au rămas profesorii noștri de suflet. Acei profesori care îi fac pe elevi să vină cu drag la ore, care predau altfel, sunt în sala de clasă pentru ei, alături de ei și produc cu adevărat învățare. Toate articolele le găsiți AICI. Așteptăm să ne scrieți poveștile voastre la adresa de e-mail stiri@sparknews.ro sau într-un mesaj pe pagina de Facebook SparkNews.ro, trimițându-ne și câteva imagini, în măsura în care este posibil.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.