Ministerul Educației a lansat campania „Nu sunteți singuri! Împreună oprim violența din școli” VIDEO

0

„Ministerul Educației nu este indiferent la cazurile repetate de violență care au avut loc în ultima perioadă în școlile din România și se adresează direct elevilor prin campania <#Nusuntețisinguri. Împreună oprim violența din școli>”, au anunțat, joi, reprezentanții ministerului. 

Ministerul Educației a lansat o campanie de combatere a violenței în școli – „#Nusuntețisinguri! Împreună oprim violența din școli” și a anunțat o serie de acțiuni pe care le va derula în perioada următoare.

„<Nu sunteți singuri> este mesajul pe care îl transmitem elevilor care au fost victime ale violenței verbale, fizice sau psihologice, cărora trebuie să le fim alături și să le protejăm drepturile.

<Nu sunteți singuri> este mesajul care vrem să ajungă la elevii care au avut derapaje comportamentale și care au nevoie de consiliere imediată și de monitorizare adecvată, pentru a ne asigura că au învățat din greșeli și că nu le vor mai repeta.

<Nu sunteți singuri> este mesajul adresat profesorilor, consilierilor școlari și directorilor care au misiunea de a informa elevii despre drepturile și obligațiile pe care le au, despre consecințele faptelor ilegale și să se asigure că școlile sunt spații sigure în care violența este de netolerat.

#Nusuntețisinguri este deviza pe care invităm să o preia școlile, mediul ONG, asociațiile de elevi și de părinți care să realizeze postări și acțiuni prin care să susțină importanța combaterii violenței în mediul școlar”, a transmis Ministerul Educației.

Ministerul mai precizează că dezaprobă ”orice act de violență fizică, verbală, psihologică” și consideră ”esențial ca elevii care au dat dovadă de un comportament violent să beneficieze de consiliere adecvată, iar familia și școala să depună toate eforturile, astfel încât manifestările violente să nu se mai repete”.

În acest sens, Ministerul Educației anunță că va derula următoarele acțiuni:

  1. va populariza, prin intermediul rețelelor sociale, o serie de noțiuni elementare despre tipurile de violență, cyberbullying, utilizarea rețelelor de socializare, drepturile și obligațiile elevilor, Rolul Centrelor Județene de Resurse și Asistență Educațională și al Poliției „Siguranță Școlară” etc.
  2. vineri, 11.11.2022, începând cu ora 12:00, a invitat la dezbatere, în sistem videoconferință, reprezentanții inspectoratelor școlare și ai Centrelor de Resurse și Asistență Educațională, pentru a discuta:
    • propuneri privind îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul prevenirii violenței în mediul școlar;
    • propuneri privind îmbunătățirea implementării obiectivelor Planului Național Comun de Acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic;
    • posibilități de promovare și de scalare a exemplelor de bune practici la nivelul unităților de învățământ/județului;
    • identificarea unităților de învățământ cu risc major de producere a actelor de violență.

De asemenea, luni (14 noiembrie), de la ora 10:00, la Ministerul Educației, au fost invitați partenerii de dialog social, pentru a discuta despre campania demarată.

3. împreună cu MAI, în baza Planului național comun de acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic, vor fi organizate sesiuni de lucru pentru a stabili un calendar de realizare a următoarelor acțiuni:

    • activități de prevenire a consumului de droguri;
    • activităţi pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale;
    • la nivelul unităților de învățământ gimnazial în care au fost sesizate, în ultimii 5 activități informativ-preventive, consilierea elevilor aflați în situații de risc, în scopul reglării comportamentelor dezadaptative;
    • instruirea cadrelor didactice, informări adresate Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.

”Condamnăm în termenii cei mai fermi actele de violență din mediul școlar. Este responsabilitatea tuturor factorilor implicați să întreprindă toate acțiunile prevăzute în măsurile concrete adoptate în ultimii ani în vederea prevenirii și combaterii violenței în școli, obiectivul în ansamblu fiind crearea unui mediu sigur și armonios în școli, bazat pe respectarea persoanei, pe nediscriminare, motivarea pentru învățare și asigurarea stării de bine a elevilor”, a mai transmis Ministerul Educației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.