Rezultate BAC 2022, sesiunea a doua. 32,5% – rata de promovare, înainte de soluționarea contestațiilor

0

BACALAUREAT 2022, sesiunea a doua. Rata de promovare înregistrată în sesiunea august – septembrie a examenului naţional de Bacalaureat 2022, înainte de contestații, este de 32,5%, a informat, miercuri, Ministerul Educației. 

”Rata de promovare (rezultate inițiale), înregistrată în sesiunea august – septembrie a examenului naţional de bacalaureat 2022, se situează la 32,5%, superioară cu 2,2% față de sesiunea de toamnă a anului trecut (30,3%). În același timp, este cea mai ridicată rată de succes consemnată pentru acest tip de sesiune din anul 2009 până în prezent”, a transmis ministerul, într-un comunicat de presă.

  • Din totalul candidaților promovați (9.271), 6.412 candidaţi provin din promoţia 2021 – 2022, iar 2.859 de candidaţi provin din promoţiile anterioare. Rata de succes pentru promoția curentă este 34,1%, iar pentru promoțiile anterioare – 29,5%.
Sursa foto: Ministerul Educației
  • În județul Călărași, unde lucrările scrise ale candidaților au fost evaluate digitalizat în cadrul unui program-pilot derulat în premieră în acest an, rata de succes a fost de 26,6%.
  • La probele scrise s-au prezentat 28.496 de candidaţi din totalul celor 34.823 de candidaţi înscrişi. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 112 candidaţi (aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni).

Rezultatele obținute de candidați la examenul de Bacalaureat, sesiunea august-septembrie, au fost afișate miercuri, 31 august, în centrele de examen și pe site-ul dedicat, bacalaureat.edu.ro.

Contestațiile pot fi depuse tot astăzi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, atât în format clasic/letric, cât și electronic. În acest sens, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației este finală și poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (interval 1 – 2 septembrie), vor fi comunicate în data de 3 septembrie.

Media minimă de promovare a examenului este 6 (șase), iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5 (cinci).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.